Angela Merkel îl primeşte la Berlin pe Sebastian Kurz

Publicat:

Cancelarul austriac Sebastian Kurz efectuează luni o vizită la Berlin, unde va discuta cu omologul său german Angela Merkel despre relaţia dintre ţările lor, dar şi despre subiecte politice şi economice europene şi internaţionale de actualitate, transmite DPA, potrivit agerpres.

Kurz, al cărui Partid Popular (ÖVP) a câştigat alegerile din septembrie din Austria, a fost unul dintre criticii vehemenţi ai politicii uşilor deschise faţă de migranţi, promovată de guvernul Angelei Merkel după criza europeană a migraţiei din 2015.


Citeşte şi: Atacatorul din Londra de-abia fusese eliberat din închisoare

Relaţiile dintre Berlin şi Viena s-au îmbunătăţit în ultima perioadă, în parte şi pentru că Sebastian Kurz consideră că poziţia Germaniei în problema migraţiei s-a apropiat de cea a Austriei.

În luna ianuarie, ÖVP a format o coaliţie guvernamentală alături de Verzi.

”Desigur, guvernul format din conservatori şi Verzi în Austria poate fi şi un model pentru Germania. Mă aştept chiar ca viitorul guvern din Germania să fie unul de acest fel”, a declarat Kurz pentru publicaţia Welt am Sonntag.

Citeşte şi: UE îşi prezintă planul de negociere cu Londra

La Berlin, Uniunea Creştin-Democrată (CDU), a cancelarului Merkel, guvernează alături de aliatul său bavarez tradiţional Uniunea Creştin-Socială (CSU) şi de Partidul Social-Democrat (SDP), alegerile parlamentare din Germania urmând a avea loc în 2021.

Pe agenda vizitei cancelarului austriac la Berlin este prevăzută şi o întâlnire cu preşedintele Germaniei, Frank-Walter Steinmeier.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Sky News a renunţat la interviul cu Boris Johnson din cauza interdicţiei de înregistrare

Sky News a renunţat la interviul cu Boris Johnson din cauza interdicţiei de înregistrare Sky News a renunţat la un interviu cu Boris Johnson, după...

Sute de morţi în câteva ore în Burkina Faso: Al-Qaida a comis unul dintre cele mai grave masacre din ultimele decenii

Sute de morţi în câteva ore în Burkina Faso: Al-Qaida a comis unul dintre cele mai grave masacre din ultimele decenii Până la 600 de...

Zelenski le cere aliaţilor săi acelaşi sprijin ca cel pe care îl oferă Israelului, pentru a doborî rachetele ruseşti

Zelenski le cere aliaţilor săi acelaşi sprijin ca cel pe care îl oferă Israelului, pentru a doborî rachetele ruseşti Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut,...

Un an de la atacul Hamas în Israel – Stupefiaţi, solidari, divizaţi: israelienii sunt încă zdruncinaţi de şocul din 7 octombrie

Un an de la atacul Hamas în Israel - Stupefiaţi, solidari, divizaţi: israelienii sunt încă zdruncinaţi de şocul din 7 octombrie La un an după...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.