X

Angela Merkel îşi amână vizita în Israel din cauza ‘situaţiei actuale din Afganistan’

Cancelarul federal al Germaniei, Angela Merkel, şi-a amânat vizita în Israel prevăzută să aibă loc în perioada 28-30 august, din cauza “situaţiei actuale din Afganistan”, a anunţat joi purtătorul său de cuvânt Steffen Seibert, informează AFP, potrivit agerpres

Decizia a fost luată după o consultare cu premierul israelian Naftali Bennett, a adăugat Seibert, informaţia fiind anunţată în paralel de biroul de presă al premierului israelian.

Citește și : Reuniune extraordinară a miniştrilor de interne din UE privind situaţia din Afganistan

“Cele două părţi au convenit să amâne vizita cancelarului federal la o dată ulterioară”, a precizat purtătorul de cuvânt într-un scurt comunicat.

Aceasta va fi vizita de adio a Angelei Merkel, care se va retrage de pe scena politică în urma alegerilor legislative din 26 septembrie, după 16 ani în care a condus cea mai mare economie a Uniunii Europene.

De asemenea, Angela Merkel avea prevăzute o întrevedere cu noul preşedinte israelian, laburistul Isaac Herzog, şi o vizită la Memorialul Yad Vashem, dedicat victimelor Holocaustului.

“Germania şi Israelul sunt legate de o prietenie unică pe care vrem să o întărim şi mai mult”, a subliniat pe 13 iunie cancelarul federal german, după numirea lui Bennett, care i-a succedat lui Benjamin Netanyahu, ce s-a aflat la putere timp de 12 ani.

Odată cu apropierea datei limite fixate de SUA pentru retragerea lor din Afganistan, 31 august, Germania este pe cale să-şi încheie, împreună cu partenerii lor din NATO, operaţiunile de evacuare a populaţiei afgane, în condiţii de securitate care s-au deteriorat foarte tare şi de ameninţare teroristă.

Citește și : Operaţiunile de evacuare din Afganistan se apropie de final! Aproape 100.000 de oameni au reuşit să scape din infern

Mai multe ţări au anunţat deja că au pus capăt zborurilor lor de evacuare sau sunt pe punctul de a o face.

Joi, un avion militar A400M al armatei germane a evacuat 154 de persoane de pe aeroportul din Kabul, majorând numărul total de persoane evacuate la peste 5.200 de la începutul operaţiunii.

Tags: AfganistanAngela MerkelisraelNATOSUA
Categorii: Diaspora