Angela Merkel le ia apărarea democratelor criticate de Trump

Publicat:

Cancelarul german Angela Merkel a apreciat vineri că recentele mesaje postate pe Twitter de către preşedintele Donald Trump în care a atacat parlamentare democrate provenind din rândul imigranţilor merg ‘împotriva măreţiei americane’, exprimându-şi sprijinul necondiţionat pentru acestea, informează AFP, potrivit agerpres.

‘Vreau ferm să mă distanţez de aceste atacuri şi sunt solidară cu femeile atacate’, a insistat într-o conferinţă de presă Angela Merkel, care întreţine relaţii dificile cu preşedintele american.


Citeşte şi: Turcia lansează o ripostă cruntă în Erbil

Cancelarul german a subliniat că ceea ce a făcut forţa SUA este tocmai faptul ‘că oamenii de diferite naţionalităţi alcătuiesc poporul american’. În consecinţă, tweet-urile lui Trump care atacă patru reprezentante ale Partidului Democrat sunt ‘ceva care merg împotriva măreţiei Americii’.

Înaintea Angelei Merkel, premierul britanic Theresa May a denunţat luni afirmaţiile ‘total inacceptabile’ din mesajele de pe Twitter ale preşedintelui american, prin care a invitat să se întoarcă de unde au venit alese democrate din Congres precum Alexandria Ocasio-Cortez din New York şi Ilhan Omar din Minnesota, una din primele două membre musulmane ale parlamentului SUA.

Afirmaţiile cancelarului german contrastează cu reţinerea obişnuită atunci când vine vorba de probleme politice interne din alte ţări. Subiectul rasismului este extrem de sensibil în Germania, care se doreşte un model de toleranţă din cauza trecutului său nazist.

Citeşte şi: Americanii şi-ar fi doborât din greşeală propria lor dronă în Golf

Donald Trump, chiar înainte de a-şi prelua funcţia la Casa Albă şi de mai multe ori de atunci, a atacat Germania în general şi pe cancelar în particular, mai ales pentru politica sa generoasă în materie de migraţie, excedentul său comercial sau cheltuielile militare considerate insuficiente.

Angela Merkel l-a avertizat pe Donald Trump imediat după alegerea sa că va trebui să apere valorile democratice occidentale, notează AFP.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Germania îl va primi pe Biden cu cele mai înalte onoruri săptămâna viitoare

Germania îl va primi pe Biden cu cele mai înalte onoruri săptămâna viitoare Germania îl va primi pe preşedintele SUA, Joe Biden, cu cele mai...

Ploaie torențială și furtuni azi în Moldova: Meteorologii avertizează asupra vremii imprevizibile

Ploaie torențială și furtuni azi în Moldova: Meteorologii avertizează asupra vremii imprevizibile Serviciul Hidrometeorologic de Stat anunță că astăzi vremea în Moldova va fi instabilă,...

Arheologii din Peru au descoperit un loc de sacrificare a copiilor, vechi de 600 de ani

Arheologii din Peru au descoperit un loc de sacrificare a copiilor, vechi de 600 de ani Arheologii au dezgropat de pe un teren viran din...

Reacția lui Naomi Campbell, după ce Marea Britanie i-a interzis să conducă organizații caritabile, acuzând-o că a cheltuit donațiile pe tratamente spa

Reacția lui Naomi Campbell, după ce Marea Britanie i-a interzis să conducă organizații caritabile, acuzând-o că a cheltuit donațiile pe tratamente spa Acuzată că a...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.