Angela Merkel a avut primele consultări din acest an cu responsabilii Partidului Social-Democrat

Publicat:

Angela Merkel şi aliaţii săi conservatori s-au întâlnit miercuri la Berlin cu responsabilii Partidului Social-Democrat (SPD), înainte de lansarea discuţiilor pentru a încerca să formeze un guvern, care se anunţă complicate, relatează AFP.

Această primă reuniune din noul an a vizat să definească în principal conţinutul şi modalităţile negocierilor viitoare care încep oficial duminică şi vor dura şase zile, conform agerpres .


Potenţialii parteneri au menţionat într-un scurt comunicat la finalul întrevederii că “încrederea a crescut, demarăm negocierile cu optimism”.

Citește și : Steve Bannon cataloghează întâlnirea unui grup de ruşi cu Donald Trump Jr. drept ”trădătoare” şi ”nepatriotică”

Mai devreme, cancelarul german şi preşedintele partidului aliat bavarez CSU, Horst Seehofer, s-au reunit pentru a defini o poziţie comună în faţa social-democraţilor.

Discuţiile au debutat însă într-o atmosferă tensionată. În ultimele zile, CSU a pus mai multe condiţii diametral opuse poziţiilor SPD condus de Martin Schulz, ca majorarea bugetului alocat apărării şi înăsprirea regulilor de primire a refugiaţilor.

“Germania nu mai doreşte să fie centrul atracţiei pentru refugiaţii din lumea întreagă”, a subliniat unul dintre liderii acesteia, Alexander Dobrindt, într-un interviu acordat jurnalului regional Münchner Merkur.

Partidul conservator bavarez a respins, de asemenea, proiectele social-democraţilor de creştere a investiţiilor în educaţie.

CSU, confruntată cu un rezultat slab la parlamentarele de la 24 septembrie, a intrat deja în campanie pentru alegerile regionale care vor avea loc în această toamnă în Bavaria, unde majoritatea sa absolută este ameninţată de ascensiunea partidului de extremă dreaptă Alternativa pentru Germania (AfD).

La trei luni după alegerile legislative în care a ieşit victorioasă dar slăbită, Angela Merkel este nevoită să găsească un teren de înţelegere cu social-democraţii dacă vrea să rămână în fruntea unui cabinet susţinut de o majoritate în Camera Deputaţilor.

Cancelarul, care respinge ideea unui guvern minoritar, a eşuat în noiembrie să ajungă la un acord cu Verzii şi liberalii.

Un congres al SPD prevăzut la 21 ianuarie va decide dacă partidul cel mai vechi din Germania se angajează într-o coaliţie cu conservatorii.

În cei 12 ani la putere, Angela Merkel a guvernat deja de două ori cu SPD care a obţinut un rezultat umilitor la alegeri. Partidul este divizat în privinţa căii de urmat, între o cură de opoziţie şi o nouă alianţă cu Angela Merkel pentru a evita noi alegeri, favorabile mai ales AfD.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

Propunerea neașteptată din partea conducerii din Premier League care a stârnit controverse în rândul cluburilor

Propunerea neașteptată din partea conducerii din Premier League care a stârnit controverse în rândul cluburilor Oficialii din Premier League vor să introducă interviuri cu jucătorii...

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026 Comitetul de organizare a Jocurilor Olimpice şi Paralimpice de iarnă din 2026, de la Milano şi Cortina...

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani Secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Moldova, Sergiu Mihov, a...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.