X

Angela Merkel rămâne cancelarul preferat al germanilor (sondaj)

Angela Merkel (63 de ani) rămâne cancelarul preferat al germanilor, potrivit unui sondaj al institutului Forsa, care arată că 48% dintre cei intervievaţi şi-au exprimat sprijinul faţă de ea ca lider al celei mai mari economii a Europei, relatează miercuri agenţia DPA, potrivit agerpres.

Conservatorii cancelarului Merkel – Uniunea Creştin-Democrată (CDU) şi ramura sa bavareză Uniunea Creştin-Socială (CSU) – rămân favoriţi pentru alegerile din 24 septembrie, fiind creditaţi cu 37% din intenţiile de vot, indică sondajul realizat săptămâna trecută.

Principalii lor rivali, social-democraţii (SPD), ar fi votaţi la scrutinul ce va avea loc peste zece zile de 23% dintre cei intervievaţi. Doar 22% dintre cei chestionaţi îl preferă însă pe liderul Partidului Social-Democrat, Martin Schulz, în funcţia de cancelar.

Citeşte şi: Jean-Claude Juncker anunţă: România trebuie să intre rapid în Schengen

Sondajul Forsa subliniază faptul că Alternativa pentru Germania (AfD, de dreapta) devine primul mare partid xenofob de la cel de-Al Doilea Război Mondial ca intră în parlamentul federal la alegerile din această lună. El este creditat cu 9% din intenţiile de vot, cu mult peste pragul de 5% necesar pentru reprezentarea în Bundestag (camera inferioară a parlamentului federal german).

Cotat cu 10% din intenţiile de vot, partidul de extrema stângă Die Linke apare drept cea de-a treia forţă politică a ţării. ”Verzii” (ecologiştii) şi Partidul Liber-Democrat (liberalii, pro-business) ar obţine fiecare câte 8% din sufragii, conform sondajului.

Numărul votanţilor indecişi a scăzut cu două puncte procentuale, ajungând la 26%, un procent încă relativ mare, indică Forsa.

Tags: Angela MerkelBundestagcancelargermaniaMartin SchulzPartidul Social-Democrat (SPD)Uniunea Crestin-Democrata (CDU)Uniunea Creştin-Socială (CSU)
Categorii: Diaspora