X

Angela Merkel se duce în Polonia să comemoreze începutul celui de-Al Doilea Război Mondial

Cancelarul german Angela Merkel va participa pe 1 septembrie la Varşovia la ceremoniile care marchează împlinirea a 80 de ani de la declanşarea celui de-Al Doilea Război Mondial, a declarat vineri purtătorul de cuvânt al guvernului german Steffen Seibert, relatează dpa, potrivit agerpres.

Angela Merkel îl va însoţi pe preşedintele german Frank-Walter Steinmeier, care are programată o vizită în Polonia. Este neobişnuit ca preşedintele şi cancelarul să participe împreună la o vizită în străinătate, notează sursa citată.

Citeşte şi: Dorian creşte în intensitate şi bagă spaima în toţi locuitorii din Bahamas şi Florida

Preşedintele american, Donald Trump, a anunţat joi că îşi anulează vizita prevăzută în Polonia din cauza uraganului Dorian care urmează să lovească Florida la sfârşitul acestei săptămâni. Liderul de la Casa Albă a precizat că în locul lui va merge vicepreşedintele Mike Pence.

La ceremoniile din Varşovia care marchează împlinirea a 80 de ani de la declanşarea celui de-Al Doilea Război Mondial, care a început la 1 septembrie 1939 printr-un atac al Germaniei naziste asupra Poloniei, sunt aşteptate 40 de delegaţii străine, cu 250 de invitaţi, între care şefi de stat şi de guvern.

Citeşte şi: Evo Morales S-A RĂTĂCIT în junglă – VIDEO

Ceremoniile vor începe duminică dimineaţă la Wielun, primul oraş care a fost bombardat de forţele aeriene germane în urmă cu 80 ani. Preşedintele german Frank-Walter Steinmeier şi cel polonez Andrzej Duda vor participa la eveniment.

Tags: al Doilea Război MondialAndrzej DudaAngela MerkelFrank-Walter SteinmeierSteffen SeibertvarsoviaWielun
Categorii: Diaspora