Angela Merkel se întâlneşte cu Mike Pompeo la Berlin

Publicat:

Cancelarul german Angela Merkel îl va primi pe 8 noiembrie, la Berlin, pe secretarul de stat al SUA, Mike Pompeo, a anunţat vineri o purtătoare de cuvânt a guvernului federal, fără a preciza dacă va fi discutată propunerea ministrului german al apărării privind crearea unei ‘zone de securitate’ sub control internaţional în nord-estul Siriei, transmite AFP, potrivit agerpres.

‘În paralel cu relaţiile bilaterale, pe agendă se vor afla chestiunile internaţionale actuale’, a indicat purtătoarea de cuvânt Martina Fietz, la o zi după reluarea de către militarii americani a patrulării în Siria.


Citeşte şi: Rusia îşi face propriul INTERNET

La Berlin, Mike Pompeo mai are prevăzute întâlniri cu şeful diplomaţiei germane, Heiko Maas, cu ministrul de finanţe Olaf Scholz şi cu cel al apărării, Annegret Kramp-Karrenbauer, care este şi preşedintele Uniunii Creştin-Democrate (CDU, conservator).

Annegret Kramp-Karrenbauer este cea care a propus crearea unei ‘zone de securitate’ sub controlul unor trupe internaţionale în nord-estul Siriei.

Această iniţiativă controversată a provocat haos la vârful guvernului condus de Angela Merkel, ministrul de externe Maas, aflat în Turcia în urmă cu o săptămână, apreciind că oamenii în Siria ‘nu au timp pentru dezbateri teoretice’.

Citeşte şi: Trump îşi mută reşedinţa pemanentă din New York

Într-un interviu acordat joi televiziunii naţionale, preşedintele sirian Bashar al-Assad a respins, la rândul său, ideea unei zone de securitate sub mandat ONU.

‘Nu am ţinut cont de comentariile dlui Assad, dar ele nu vor modifica cu nimic poziţia guvernului federal cu privire la securitatea şi stabilitatea în regiune’, a declarat Martina Fietz.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026 Comitetul de organizare a Jocurilor Olimpice şi Paralimpice de iarnă din 2026, de la Milano şi Cortina...

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani Secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Moldova, Sergiu Mihov, a...

FOTO/ Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Maia Sandu. „Suntem alături de Republica Moldova pentru îndeplinirea visului european”

FOTO/ Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Maia Sandu „Suntem alături de Republica Moldova pentru îndeplinirea visului european”, a transmis prim-ministrul României, Marcel Ciolacu,...

Emmanuel Macron lansează un avertisment dur cu privire la viitorul economic al UE

Emmanuel Macron lansează un avertisment dur cu privire la viitorul economic al UE Președintele francez Emmanuel Macron a lansat un avertisment dur cu privire la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.