Angela Merkel se oferă să ajute Muntenegru în implementarea statului de drept și în lupta anticorupție

Publicat:

Cancelarul german Angela Merkel a afirmat, în cadrul unei întâlniri cu premierul Dusko Markovic la Berlin, că se oferă să ajute Muntenegru în implementarea statului de drept și în lupta anticorupție, relatează site-ul publicației Balkan Insight, potrivit mediafax.

Premierul Muntenegrului, Dusko Markovic, a declarat că a discutat vineri cu Angela Merkel despre punctele slabe în combaterea crimei organizate și corupției.


Citește și : Venezuelenii au luat magazinele și staţiile de benzină cu asalt, de teamă că denominarea ar putea provoca haos

“Ne consolidăm instituțile pentru a ne putea asigura că statul de drept reprezintă un obstacol în dezvoltarea Muntenegrului și a perspectivei sale europene”, a declarat Markovic în urma întâlnirii cu Merkel.

“Vom coopera mai mult și vom oferi toată asistența posibilă în implementarea statului de drept și în lupta anticorupție”, a declarat cancelarul german în cadrul unei conferințe de presă.

Merkel a informat că cei doi au mai discutat despre migrarea ilegală și modalități de a proteja frontierele externe, pe fondul cererilor unor state UE, inclusiv Ungaria și Austria, de a închide “ruta balcanică” pentru imigranți și refugiați.

În privința aderării Muntenegrului la Uniunea Europeană, cancelarul german a afirmat că Podgorica a progresat în negocierile privind aderarea la Blocul comunitar.

Citește și : Prăbuşirea viaductului de la Genova duce la închiderea pentru traficul rutier a unui pod din sudul Italiei

Markovic este al doilea premier muntenegrean invitat să efectueze o vizită oficială la Berlin încă de când țara sa a obținut independența în 2006.

Igor Luksic, care a deținut funcția de premier între 2010 și 2012, a fost invitat să discute cu Merkel la Berlin la două luni după ce cabinetul său a fost aprobat de Parlamentul din Muntenegru.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia O fetiță de 3 ani din R.Moldova a fost găsită...

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit Grupul farmaceutic american Pfizer va testa în studii clinice o versiune modificată a unui...

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri?

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri? Studiu FTC: Majoritatea aplicațiilor și site-urilor web cu abonament practică...

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk Platforma X, fostă Twitter, a lui Elon Musk...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.