X

Angela Merkel şi-a închis pagina de Facebook

Cancelarul german Angela Merkel şi-a închis vineri contul personal de Facebook, dar le-a promis fanilor săi că rămân şi alte modalităţi online de a-i urmări activitatea, transmite dpa, potrivit agerpres.

‘Ştiţi că nu mai sunt şefa CDU (Uniunea Creştin-Democrată – n.red.) şi, de aceea, îmi închid pagina de Facebook’, a declarat ea într-un mesaj postat de site-ul de socializare.

Citeşte şi: Germania îşi înlocuieşte vechile sale avioane de luptă

Angela Merkel a amintit însă că rămâne cancelar, ceea ce înseamnă că acţiunile sale vor fi reflectate în continuare pe pagina de Facebook a guvernului federal.

‘Sau mă puteţi urmări pe Instagram’, a adăugat ea.

Citeşte şi: Eminenţa cenuşie de la Casa Albă îi cere lui Maduro să accepte amnistia

‘Astăzi este ziua în care doresc să vă mulţumesc tuturor pentru sprijinul vostru semnificativ pe pagina mea de Facebook’, a declarat cancelarul la începutul mesajului de o jumătate de minut.

‘Vă mulţumesc mult tuturor’, le-a mai spus Angela Merkel celor care i-au urmărit până acum postările. 

Tags: Angela MerkelCDU (Uniunea Creştin-Democrată)facebookgermania
Categorii: Diaspora