Angela Merkel va discuta cu Boris Johnson despre un Brexit cu cât mai puţine fricţiuni

Publicat:

Cancelarul german Angela Merkel a declarat miercuri că va discuta cu premierul britanic Boris Johnson în cursul zilei despre cum poate fi asigurată o ieşire cât mai lipsită de fricţiuni a Regatului Unit din Uniunea Europeană, transmit Reuters şi AFP, potrivit agerpres.

Perspectiva unei ieşiri rapide a Marii Britanii, combinată cu tensiunile comerciale internaţionale, ‘ne dă dureri de cap’, a recunoscut cancelarul, pe fondul încetinirii economiei germane.


Citește și : Clasa politică italiană FIERBE în încercarea de a forma un nou guvern

‘Este motivul pentru care voi discuta, fireşte, astăzi cu prim-ministrul britanic, care îmi face o vizită, despre cum putem să obţinem o ieşire a Marii Britanii cât mai lipsită de fricţiuni, pentru că trebuie să ne luptăm pentru creşterea noastră economică’, a declarat Merkel, cu prilejul unei conferinţe la Leipzig privind transporturile aeriene.

Cancelarul a indicat în mod clar că Marea Britanie îşi va pierde drepturile pe piaţa europeană a transporturilor aeriene, şefa guvernului german menţionând că după Brexit va trebui negociat un nou acord în materie de trafic aerian.

Întrucât aceasta va necesita timp, cel mai bine ar fi să se convină reguli clare pe perioada de tranziţie, astfel încât să fie evitate perturbările, a afirmat Merkel.

‘Desigur, în lumina faptului de a fi un stat terţ, ceea ce Marea Britanie va fi atunci, nu toate avantajele pe care noi le avem în UE pot fi garantate’, a punctat ea.

Citește și : China va sancționa toate companiile americane care sunt angrenate în vânzarea avioanelor F-16 în Taiwan

Boris Johnson este aşteptat în jurul orei 16.00 GMT la Berlin, unde va fi primit cu onoruri militare, înaintea discuţiilor cu Angela Merkel.

Cancelarul german a respins marţi din nou apelul premierului britanic de renegociere a acordului de Brexit, pentru care Boris Johnson va pleda şi joi, la Paris, la întâlnirea cu preşedintele francez Emmanuel Macron.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor Un număr de 17 state europene au cerut Comisiei...

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici O moldoveancă de...

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA A fost înregistrat un nou record...

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.