Angelina Jolie renunţă la rolul său de ambasador al UNHCR

Publicat:

Angelina Jolie a anunţat vineri că renunţă la rolul său de ambasador al bunăvoinţei al Înaltului Comisariat ONU pentru Refugiaţi (UNHCR), după 21 de ani de serviciu loial în slujba acestei instituţii, vedeta declarând că doreşte să “lucreze în mod diferit” şi să se concentreze asupra unor probleme umanitare mai ample, transmite AFP, potrivit agerpres

“După 20 de ani de activitate în cadrul sistemului ONU, simt că este timpul să lucrez în mod diferit, interacţionând direct cu refugiaţii şi organizaţiile locale, a explicat actriţa într-un comunicat publicat vineri de UNHCR.


Citește și : Macron vrea să discute cu Putin despre atacurile cu drone şi securitatea centralelor nucleare

“Angelina Jolie este de foarte mult timp un important partener umanitar al UNHCR. Suntem recunoscători pentru deceniile de serviciu, pentru angajamentul său şi diferenţa pe care a făcut-o pentru refugiaţi şi persoanele forţate să fugă”, a declarat Filippo Grandi, directorul UNHCR.

Angelina Jolie, una dintre cele mai emblematice personalităţi de la Hollywood, a efectuat peste 60 de misiuni pe teren de-a lungul anilor, în timpul acestor deplasări atrăgând prin prezenţa sa atenţia asupra refugiaţilor.

Recent, ea a călătorit în Yemen şi Burkina Faso cu UNHCR pentru a se întâlni cu persoane strămutate care au îndurat “două dintre situaţiile de urgenţă cele mai subfinanţate şi mai puţin raportate din lume”, se arată în comunicat.

Citește și : Consiliul European cere Rusiei să înceteze atacurile asupra instalaţiilor nucleare civile

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Rusia este dispusă să exporte în continuare gaze spre Europa. Kievul vrea să-i închidă robinetul

Rusia este dispusă să exporte în continuare gaze spre Europa. Kievul vrea să-i închidă robinetul Rusia este gata să continue să livreze gaze Europei şi...

„Șansa” lui Șor nu va putea participa la alegeri

„Șansa” lui Șor nu va putea participa la alegeri Activitatea partidului politic „Șansă” ar putea fi temporar stopată, iar formațiunea nu va putea participa la...

Şefa Parchetului European vine în R. Moldova

Şefa Parchetului European vine în R. Moldova Laura Codruța Kovesi, șefa Parchetului European, va ajunge în perioada următoare la Chișinău. Vizita va avea loc în...

391 de atacuri ruse în ultimele 24 de ore în regiunea Zaporojie

391 de atacuri ruse în ultimele 24 de ore în regiunea Zaporojie Bombardamente ruse au făcut doi morţi în regiunea Zaporojie din Ucraina, a anunţat...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.