Angelina Jolie: “Situaţia refugiaţilor ar trebui să ne ruşineze pe toţi”

Publicat:

Angelina Jolie, emisar special al Înaltului Comisariat al Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi (UNHCR), a vizitat marţi mai multe tabere de refugiaţi din Bangladesh, în care trăiesc numeroşi musulmani rohingya, şi a criticat eşecul comunităţii internaţionale de a preveni o criză umanitară de proporţii, în urma căreia peste 730.000 de oameni au fost nevoiţi să îşi părăsească locuinţele şi ţara natală, informează Reuters, potrivit agerpres.

Vedeta hollywoodiană s-a adresat refugiaţilor reuniţi pe dealul Kutapalong, cea mai mare tabără de refugiaţi din lume, amenajată în Cox’s Bazar, un district din Bangladesh.


Citește și : Mai mulţi jurnaliști sârbi, ameninţaţi cu moartea după ce au relatat despre protestele antiguvernamentale de la Belgrad

“Sunt copleşită şi în acelaşi timp mândră să fiu aici alături de voi, astăzi. Aveţi tot dreptul din lume de a nu fi consideraţi cetăţeni fără ţară, iar maniera în care aţi fost trataţi ar trebui să ne ruşineze pe toţi”, a declarat Angelina Jolie. Ea a mai spus că această criză umanitară reprezintă rezultatul unor decenii de discriminări care au fost ignorate.

“Lucrul cel mai tragic legat de această situaţie este acela că nu putem să spunem că nu am fost avertizaţi”, a mai spus Angelina Jolie.

Vizita celebrei actriţe americane are loc în contextul în care ONU a anunţat că pregăteşte un nou apel internaţional ce vizează strângerea sumei de 920 de milioane de dolari în beneficiul refugiaţilor, care, în urma unei represiuni armate brutale, demarată în august 2017, au părăsit Rakhine, statul lor natal din Myanmar, şi s-au refugiat dincolo de graniţă, în Bangladesh.

Echipele de specialişti de la ONU au acuzat armata din Myanmar de crime şi violuri în masă, comise în timpul unei ofensive militare “cu intenţie de genocid”, care a vizat sute de sate locuite de comunitatea rohingya din statul Rakhine.

Autorităţile din Myanmar neagă aceste acuzaţii şi spun că ofensiva a reprezentat o reacţie legitimă la o ameninţare de insurgenţă şi au promis că îi vor primi înapoi pe refugiaţii care au părăsit ţara.

Potrivit oficialilor de la ONU, condiţiile nu sunt încă propice pentru a permite revenirea fluxurilor de refugiaţi. Minoritatea musulmană rohingya doreşte garanţii pentru siguranţa sa, iar membrii ei vor să le fie recunoscute drepturile de cetăţeni înainte de a se întoarce în zonele lor de origine.

Angelina Jolie a spus că s-a întâlnit cu o femeie rohingya, care i-a spus că semenii ei sunt “trataţi ca nişte vite” în Myanmar.

“M-am întâlnit ieri cu o femeie, supravieţuitoare a unui viol în Myanmar, iar ea mi-a spus: ‘Va trebui să mă împuşcaţi chiar aici unde mă aflu, înainte să mă întorc în Myanmar’. Cer autorităţilor din Myanmar să dea dovadă de acel angajament sincer de care este nevoie pentru a pune capăt acestui ciclu de violenţă şi strămutări şi să îmbunătăţească condiţiile de trai pentru toate comunităţile din statul Rakhine, inclusiv pentru rohingya”, a declarat Angelina Jolie.

Zaw Htay, purtător de cuvânt al Guvernului din Myanmar, nu a dat curs invitaţiei jurnaliştilor de la Reuters pentru a face declaraţii pe această temă.

Un purtător de cuvânt al Înaltului Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi (UNHCR) a declarat că Angelina Jolie va petrece trei zile vizitând taberele din zonă pentru a analiza nevoile populaţiei rohingya şi provocările cu care se confruntă Banglash-ul în calitatea sa de ţară ce găzduieşte astfel de tabere.

Citește și : Iranul avertizează Israelul că va exista un răspuns „ferm şi adecvat” daca va lansa lovituri aeriene în Siria

Ea se va întâlni cu prim-ministrul din Bangladesh, Sheikh Hasina, şi cu ministrul de Externe al ţării, Ak Abdul Momen, în capitala Dhaka, în cursul zilei de miercuri, a anunţat UNHCR.

Mai mulţi dintre refugiaţii care au urmărit discursul Angelinei Jolie nu au recunoscut-o pe celebra actriţă de la Hollywood şi au mărturisit că au crezut că aceasta era “doar un oficial de rang înalt”.

Un tânăr de 22 de ani, Mohammed Shakir, care şi-a părăsit statul natal, Rakhine, în urma violenţelor armate din 2017, a spus că o respectă pe vedeta americană pentru acţiunile sale umanitare.

“Atunci când am văzut-o, am fost foarte încântat, pentru că ea foloseşte cuvinte frumoase şi speciale pentru comunitatea noastră rohingya”, a declarat tânărul.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Scandal de proporții la Saga Festival: Hardwell acuză că a fost țepuit de organizatori

Scandal de proporții la Saga Festival: Hardwell acuză că a fost țepuit de organizatori Un scandal de proporții a izbucnit la Saga Festival și...

VIDEO – Situație ciudată în centrul Pământului: Nucleul și-a inversat rotația

VIDEO - Situație ciudată în centrul Pământului: Nucleul și-a inversat rotația În adâncul Pământului se află nucleul, o minge metalică solidă care se rotește independent...

OMS: Spitalele din Republica Moldova sunt pregătite pentru situaţii de urgență

OMS: Spitalele din Republica Moldova sunt pregătite pentru situaţii de urgență Spitalele din Republica Moldova sunt pregătite pentru situaţii de urgență conform protocoalelor Organizaţiei Mondiale...

Războiul cognitiv, noul câmp de luptă al NATO. Soluțiile unui expert pentru combaterea dezinformării

Războiul cognitiv, noul câmp de luptă al NATO. Soluțiile unui expert pentru combaterea dezinformării La summitul său apropiat, marcând 75 de ani de la înființarea...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.