X

Anglia continuă relaxarea restricţiilor

Anglia îşi continuă luni ieşirea din lockdown, în pofida îngrijorării provocate de răspândirea variantei indiene a coronavirusului, susceptibilă să pună sub semnul întrebării ridicarea tuturor restricţiilor legate de pandemie, relatează AFP, potrivit agerpres.

Situaţia epidemiologică din Marea Britanie, ţara europeană cel mai puternic lovită de pandemie, cu aproape 128.000 de decese, s-a ameliorat net după un lockdown strict în timpul iernii şi o campanie accelerată de vaccinare.

Vezi şi: Raidurile israeliene din Gaza continuă, după ce duminică au fost ucişi 42 de palestinieni – Black News

Cerându-le britanicilor să rămână ‘prudenţi’, premierul Boris Johnson a apreciat că, în această etapă, nu există niciun motiv de a amâna relaxările de luni, ce prevăd redeschiderea puburilor şi restaurantelor la interior – după cea a teraselor în aprilie -, a hotelurilor, muzeelor, sălilor de spectacole şi stadioanelor cu până la 10.000 de spectatori.

Interzise de multe luni, vizitele la domicilii sunt din nou posibile – dar limitate la şase persoane sau două familii -, la fel şi vacanţele, chiar dacă numai câteva destinaţii sunt exceptate de la carantină la revenirea în ţară.

Acest tablou optimist este însă umbrit de pusee recente ale variantei indiene, mai ales în nord-estul Angliei.

Numărul de cazuri atribuite variantei B1.617.2 a crescut de mai bine de două ori în Marea Britanie într-o săptămână, ajungând la peste 1.300 săptămâna trecută.

Dacă această variantă se va dovedi foarte contagioasă, ridicarea a aproape tuturor restricţiilor în Anglia, prevăzută să aibă loc la 21 iunie, ar putea fi pusă sub semnul întrebării, a indicat Johnson.

Luni, făcând apel la populaţie să dea dovadă de ‘bun-simţ’, ministrul pentru întreprinderi Kwasi Karteng a declarat la SkyNews că, ‘dacă acţionăm în mod responsabil, nu există motive să presupunem că nu vom putea redeschide integral economia la 21 iunie’.

În perioada imediat următoare, pentru a stopa propagarea variantei, a fost întărită depistarea în zonele afectate şi intervalul între administrarea celor două de vaccin a fost redus de la 3 luni la 8 săptămâni pentru persoanele de peste 50 de ani.

Potrivit ministrului sănătăţii Matt Hancock, există ‘un grad puternic de certitudine’ că vaccinurile sunt eficiente împotriva variantei.

De la debutul campaniei de vaccinare în decembrie, peste 36 milioane de persoane au primit o primă doză, iar circa 20 milioane au încheiat schema, adică aproape 40% din populaţia adultă.

Citeşte şi: O tribună plină cu oameni S-A PRĂBUŞIT într-o sinagogă din Cisiordania (VIDEO)! Sunt morţi şi răniţi! – Black News

SAGE, comitetul ştiinţific care consiliază guvernul, s-a arătat totuşi circumspect faţă de ridicarea restricţiilor luni, estimând că există o ‘posibilitate realistă’ ca varianta să fie cu până la 50% mai contagioasă decât cea apărută la sfârşitul lui 2020 în Anglia şi care a dus la intrarea într-un nou lockdown în ianuarie.

Prin urmare, a prevenit SAGE, relaxarea ar putea ‘conduce la o recrudescenţă considerabilă a spitalizărilor, similară sau mai importantă decât vârfurile precedente’, când sistemul de sănătate a fost aproape de limită.

Criticat deja că a ignorat amploarea crizei sanitare la începutul pandemiei, guvernul s-a apărat de acuzaţia că nu a reacţionat la timp în faţa apariţiei variantei indiene şi nu a înăsprit mai curând restricţiile vizându-i pe călătorii veniţi din India.

Tags: AngliaB1.617.2Boris JohnsonConsiliul Ştiinţific pentru Urgenţe (SAGE)coronavirusKwasi Kartenglockdownmarea britanieMatt Hancockpandemierestricții
Categorii: Diaspora