X

Ani grei de închisoare pentru ‘CÂRTIŢA’ chinezilor din CIA

Ani grei de închisoare pentru ‘CÂRTIŢA’ chinezilor din CIA

Un fost agent al CIA, principala agenţie de informaţii a Statelor Unite, a fost condamnat miercuri la zece ani de închisoare pentru spionaj în favoarea Chinei, a anunţat Departamentul american de Justiţie (DoJ), notează AFP, potrivit stiripesurse.ro.

Alexander Yuk Ching Ma, 71 de ani, a pledat vinovat în mai pentru “conspiraţie cu scopul de a colecta şi a furniza informaţii despre apărarea naţională” Chinei.

Vezi şi: Cine-l mai înţelege pe Biden? VIDEO – Şi-a pus o şapcă ”Trump 2024”şi tot Internetul râde de el – Stiripesurse.md

El a fost arestat în august 2020 după ce i-a recunoscut unui agent sub acoperire al FBI, poliţia federală americană, că a contribuit la transmiterea de informaţii confidenţiale către serviciile de securitate chineze, a precizat DoJ într-un comunicat.

Ani grei de închisoare pentru ‘CÂRTIŢA’ chinezilor din CIA

Alexander Yuk Ching Ma a lucrat la CIA între 1982 şi 1989, la fel ca un membru al familiei sale din 1967 până în 1983.

Potrivit documentelor judiciare, el a fost abordat în 2001 de serviciile chineze care i-au cerut să le prezinte această rudă, decedată între timp. În timpul unei întâlniri într-un hotel din Hong Kong, ei au livrat informaţii clasificate în schimbul a 50.000 de dolari în numerar, potrivit aceloraşi surse.

În 2003, Alexander Yuk Ching Ma a aplicat pentru un loc de muncă ca traducător la biroul FBI din Hawaii, unde locuia atunci. FBI, “conştient de legăturile lui Ma cu serviciile de informaţii chineze”, l-a recrutat, totuşi, pentru a-i putea monitoriza activităţile şi l-a pus să lucreze cu jumătate de normă din august 2004 până în octombrie 2012, a reamintit DoJ.

Tags: Agenţia Centrală de Informaţii a Statelor Unite (CIA)Alexander Yuk Ching MaBiroul Federal de Investigatii (FBI)ChinaDepartamentul american de Justiţie (DoJ)hawaiispionajSUA
Externe