X

Ani grei de închisoare pentru fostul premier din Bangladesh

Un tribunal din Bangladesh a condamnat-o luni la şapte ani de închisoare pentru corupţie pe fosta şefă a guvernului Khaleda Zia , după ce în luna februarie ea a fusese condamnată la cinci ani de închisoare într-un caz separat, transmite Reuters, potrivit agerpres.

Khaleda şi trei consilieri de-ai săi au fost condamnaţi luni pentru fraudarea a 31,5 milioane taka (371.550 dolari) destinate unei fundaţii, fapta având loc în perioada 2001-2006, când Khaleda Zia deţinea funcţia de prim-ministru.

Citeşte şi: Tragedie aviatică în Indonezia. Un avion cu 188 de persoane la bord s-a prăbuşit în mare

Întrucât pedepsele se cumulează, Khaleda Zia (72 de ani) va trebui să efectueze practic încă doi ani de închisoare faţă de prima condamnare.

Partidul Naţionalist Bengalez (BNP, de opoziţie) este în totală degringoladă înaintea alegerilor generale din luna decembrie, după ce lidera sa Khaleda Zia a fost întemniţată în luna februarie pentru deturnare de fonduri destinate unui orfelinat.

Citeşte şi: Cutremur foarte puternic în Argentina

Între actualul premier Sheikh Hasina şi Khaleda Zia, care au dominat viaţa politică din Bangladesh în ultimele două decenii, există o rivalitate declarată.

Tags: BangladeshcoruptieKhaleda ZiaPartidul Naţionalist Bengalez
Categorii: Știrile zilei