X

Ani grei de închisoare pentru un bărbat care plănuia RĂPIREA guvernatoarei din Michigan

Un bărbat a fost condamnat marţi la 16 ani de închisoare vinovat de complot pentru răpirea guvernatoarei democrate a statului american Michigan, Gretchen Whitmer, notează AFP, potrivit agerpres.

Adam Fox, 39 de ani, era şeful unui grup de activişti de extremă dreapta arestaţi în octombrie 2020.

Citește și : Putin a aprobat acordarea de paşapoarte locuitorilor celor patru regiuni ucrainene anexate ilegal de către Rusia

Potrivit rechizitoriului, aceşti indivizi au acuzat-o pe guvernatoare că este “un tiran” din cauza restricţiilor impuse locuitorilor şi afacerilor la începutul pandemiei de COVID-19 şi intenţionau să o răpească pentru a fi “judecată” sub acuzaţia de trădare.

Ei ar fi supravegheat zona din jurul locuinţei sale de vacanţă şi ar fi fotografiat un pod pe care plănuiau să-l arunce în aer ca o diversiune în timpul răpirii.

“Fiţi siguri că vom face totul pentru a zădărnici comploturile de acest tip”, a declarat într-un comunicat Andrew Birge, un fost procuror federal numit de Departamentul de Justiţie să supervizeze procesul.

Adam Fox a pledat nevinovat la procesul său, susţinând că a fost prins în capcană de agenţi sub acoperire ai poliţiei federale şi de informatori care, potrivit acestora, i-au împins să acţioneze, să se antreneze, să se înarmeze.

Citește și : Consilier al lui Zelenski: Kremlinul face declaraţii cu privire la negocieri pentru a trage de timp

Cu câteva zile mai devreme, alţi trei membri ai acestui grup au fost condamnaţi de un tribunal din Michigan la pedepse de la 7 la 12 ani de închisoare.

În 2020, arestarea acestor activişti a ilustrat ameninţarea tot mai mare reprezentată de miliţiile dreptei radicale, confirmată ulterior în cursul asaltului asupra Capitoliului de la Washington din 6 ianuarie 2021, la care au participat membri ai unor grupări precum Oath Keepers sau Proud Boys. 

Tags: Adam FoxAndrew BirgeCapitoliuGretchen WhitmerMichiganOath KeepersProud Boyswashington
Categorii: Știrile zilei