Ani grei de închisoare pentru un bărbat care plănuia să atace o şcoală din Rusia

Publicat:

Un tribunal rus a condamnat la zece ani de închisoare un bărbat acuzat că a vrut să comită un atentat într-o instituţie de învăţământ, au transmis miercuri autorităţile, la o săptămână după un atac soldat cu morţi într-o şcoală, relatează AFP, potrivit agerpres.

Comitetul de Anchetă din regiunea Buriatia a transmis că suspectul, în prezent în vârstă de 20 de ani, a fost găsit vinovat de “fabricarea ilegală de explozibili” şi de “pregătirea” mai multor crime.


Citeşte şi: Herbert Marcuse: Filosoful din spatele ideologiei ANTIFA – Black News

Conform acestui puternic organism de investigaţii, suspectul a consultat începând din noiembrie 2018 numeroase informaţii pe internet despre atacuri în şcoli.

El a decis apoi să comită “o crimă asemănătoare” într-o şcoală tehnică din oraşul Ulan-Ude prin activarea unor dispozitive explozive şi apoi prin folosirea unei arme de foc “pentru a ucide elevi şi profesori”, a precizat Comitetul de Anchetă.

Conform acestei surse, acuzatul a aruncat în aer o casă abandonată pentru a-şi testa explozibilii. De asemenea, le-a propus la trei cunoscuţi să se i alăture planului, dar aceştia au refuzat, conform Comitetului de Anchetă.

Tânărul a fost în cele din urmă reţinut după ce a vizitat de mai multe ori şcoala vizată, conform sursei citate, şi urmează să îşi ispăşească pedeapsa într-o colonie penitenciară “în regim sever”.

Condamnarea survine la o săptămână după un atac cu armă care a dus la moartea a şapte copii şi a doi profesori într-o şcoală din oraşul Kazan, în centrul Rusiei.

Presupusul autor al faptei, în vârstă de 19 ani, a fost arestat. După reţinere, el a pretins că este “Dumnezeu”.

Citeşte şi: Nancy Pelosi cere un ‘boicot diplomatic’ al JO de la Beijing – Black News

Drama a declanşat o dezbatere despre accesul la arme şi la materiale pe internet care glorifică violenţa. Preşedintele Vladimir Putin a cerut în special o înăsprire a regulilor pentru deţinerea de arme.

În 2018, după un alt atac, el acuzat “globalizarea”, spunând că fenomenul atacurilor în şcoli provine din SUA.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Zeci de elefanți au scăpat de inundațiile bruște la un sanctuar popular din nordul Thailandei

Zeci de elefanți au scăpat de inundațiile bruște la un sanctuar popular din nordul Thailandei Inundații bruște au măturat un sanctuar popular de elefanți din...

Meta prezintă Movie Gen, noul său generator de video cu ajutorul inteligenței artificiale

Meta prezintă Movie Gen, noul său generator de video cu ajutorul inteligenței artificiale Compania Meta a prezentat Movie Gen, noul său generator de video cu...

Antarctica ‘înverzește’ într-un ritm alert din cauza schimbărilor climatice

Antarctica 'înverzește' într-un ritm alert din cauza schimbărilor climatice Un nou studiu arată că porțiunea acoperită de vegetație din Peninsula Antarctică a crescut de peste...

Sky News a renunţat la interviul cu Boris Johnson din cauza interdicţiei de înregistrare

Sky News a renunţat la interviul cu Boris Johnson din cauza interdicţiei de înregistrare Sky News a renunţat la un interviu cu Boris Johnson, după...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.