X

Ani grei de închisoare pentru un britanic în Irak! A încercat să iasă ilegal cu antichităţi din ţară

Un britanic, în vârstă de 66 de ani, găsit vinovat pentru încercarea de a scoate ilegal antichităţi din Irak, a fost condamnat luni de un tribunal din Bagdad la 15 ani de închisoare, în timp ce un alt acuzat în dosar, un german de 60 de ani, a fost achitat, relatează AFP, dpa şi Reuters, potrivit agerpres.

Pedeapsa pentru infracţiunea comisă de James Fitton “este moartea prin spânzurare”, însă instanţa a decis “să reducă pedeapsa la 15 ani de închisoare din cauza vârstei înaintate a inculpatului”, se arată în verdict.

Citeşte şi: Biden EXCLUDE Cuba, Venezuela şi Nicaragua din Summitul Americilor – Black News

Avocatul lui James Fitton a afirmat că va face apel la decizia tribunalului.

Pe de altă parte, instanţa nu a găsit “probe suficiente” pentru a-l condamna pe Volker Waldmann.

Cei doi bărbaţi au compărut în faţa curţii penale Al-Karkh din Bagdad purtând salopetele galbene ale prizonierilor din Irak, potrivit unui jurnalist AFP prezent la audiere.

La întrebarea judecătorului dacă se consideră “vinovaţi sau nevinovaţi de trafic de antichităţi”, fiecare a răspuns: “nevinovat”.

James Fitton, un geolog britanic pensionat, şi Volker Waldmann, un psiholog din Berlin, au fost arestaţi pe 20 martie pe aeroportul din Bagdad cu bucăţi de piatră, fragmente de ceramică şi obiecte de ceramică în bagaj.

James Fitton şi Volker Waldmann au mers în Irak într-o excursie organizată şi nu s-au cunoscut înainte de această călătorie.

În bagajul lui Fitton s-au descoperit zece fragmente de piatră, bucăţi de ceramică spartă sau obiecte de ceramică. Waldmann avea în posesia sa doua piese despre care a spus că i-au fost dăruite de însoţitorul său de călătorie.

Judecătorul a afirmat că Fitton era “conştient” de faptul că locul de unde a luat obiectele era “un sit arheologic” şi că este “ilegal” să şi le însuşească. El a concluzionat că a existat o “intenţie penală”, ceea ce avocatul apărării, Thaer Massoud, a negat. În opinia acestuia din urmă, verdictul este unul “extrem”.

Citeşte şi: Justiţia din Peru îl convoacă pe preşedintele Pedro Castillo – Black News

La începutul procesului, în luna mai, cei doi bărbaţi şi-au declarat buna-credinţă, spunând că nu ştiau că piesele aflate în posesia lor pot fi considerate antichităţi.

Ei au compărut în faţa instanţei de judecată în temeiul unei legi din 2002 care reglementează patrimoniul şi antichităţile, care prevede chiar şi pedeapsa cu moartea pentru orice persoană găsită vinovată de “scoaterea intenţionată sau încercarea de a scoate o antichitate din Irak”.

Tags: Al-KarkhbagdadinchisoareIrakJames FittonThaer MassoudVolker Waldmann
Categorii: Sinteze