Ani grei de închisoare pentru un indonezian care plănuia un atac terorist asupra palatului prezidenţial

Publicat:

Un indonezian a fost condamnat miercuri la 11 ani de închisoare pentru plănuirea unui atentat sinucigaş eşuat împotriva palatului prezidenţial din Jakarta, act inspirat de organizaţia jihadistă Statul Islamic (SI), informează AFP, potrivit agerpres.

Muhammad Nur Solikin, 27 de ani, şi soţia sa Dian Yuli Novi s-au numărat printre cei cinci militanţi arestaţi în decembrie 2016 pentru planificarea acestui atac cu o bombă de trei kilograme, disimulată într-o oală sub presiune, potrivit actului de acuzare.


Arestatul intenţiona ‘un act terorist’, a declarat preşedintele tribunalului, Syafrudin Ainor Rafiek.

Citeşte şi: Putin dă o lovitură grea dolarului american. TOATE porturile ruseşti vor fi obligate să folosească rubla ca monedă de schimb

Pedeapsa aplicată lui Solikin este inferioară celei cerută de Parchet, de 15 ani de detenţie.

Un complice, Agus Supriyadi, a fost condamnat la şase ani de închisoare fermă.

Soţia lui Solikin, care intenţiona să se arunce în aer în faţa palatului prezidenţial, a fost condamnată la sfârşitul lui august la şapte ani şi jumătate de închisoare, primul caz când o femeie a fost condamnată în Indonezia pentru tentativă de atentat sinucigaş, într-un dosar care a adus în prim plan rolul mai activ al femeilor în actele de violenţă ale extremiştilor islamişti în acest arhipelag din Asia de Sud-Est, ţara musulmană cea mai populată din lume.

Citeşte şi: Garda Civilă spaniolă A DAT IAMA în guvernul separatist al Cataloniei. 12 înalţi oficiali au fost ARESTAŢI

Potrivit poliţiei, această grupare avea legături cu Bahrum Naim, un jihadist indonezian care se află în prezent în Siria şi este considerat unul dintre responsabilii atentatelor din ianuarie 2016 de la Jakarta, soldate cu patru morţi. Cei patru atacatori au fost lichidaţi.

Sute de indonezieni s-au alăturat jihadiştilor în Orientul Mijlociu, potrivit autorităţilor locale.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Se anunță schimbări majore la ziarul Bild şi site-ul american de ştiri Politico

Se anunță schimbări majore la ziarul Bild şi site-ul american de ştiri Politico Gigantul media german Axel Springer, care deţine popularul tabloid german Bild şi...

Fenomenul ireversibil care schimbă harta lumii: În România și Moldova va fi la fel ca în Italia sau Grecia

Fenomenul ireversibil care schimbă harta lumii: În România și Moldova va fi la fel ca în Italia sau Grecia Specialiștii au realizat o nouă hartă...

Ziarul New York Times a identificat cea mai frumoasă carte a secolului 21

Ziarul New York Times a identificat cea mai frumoasă carte a secolului 21 Prietena mea genială, de Elena Ferrante, tradusă în engleză de Ann Goldstein...

‘Despicable Me’, prima franciză animată din istorie care depăşeşte încasări de 5 miliarde de dolari

'Despicable Me', prima franciză animată din istorie care depăşeşte încasări de 5 miliarde de dolari "Despicable Me 4" s-a impus la box office-ul internaţional, câştigând...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.