X

Ani grei de închisoare pentru un jurnalist chinez care ‘a îndrăznit’ să critice Partidul Comunist

Un jurnalist chinez, care – potrivit justiţiei – a denigrat atât Partidul Comunist, la putere, cât şi guvernul, a fost condamnat la 15 ani de închisoare, transmite vineri AFP, potrivit agerpres.

Bloggerul Chen Jieren, fost angajat al oficiosului Ziarul Poporului, a fost condamnat joi de tribunalul popular din comitatul Guiyang, din provincia Hunan (centru), a anunţat instanţa într-un comunicat difuzat online.

Citeşte şi: Trump ‘ştie una şi bună’: Coronavirusul a fost creat artificial şi China va fi pedepsită!

Jurnalistul a fost condamnat pentru incitare la revoltă, extorcare, comerţ ilegal şi corupţie, potrivit tribunalului, care i-a aplicat şi o amendă de 7 milioane de yuani (aproape un milion de euro).

Tribunalul a stabilit că, începând cu anul 2015, condamnatul a difuzat pe reţelele sociale “informaţii false” în scopul de a obţine prin şantaj bani de la persoanele vizate de articolele sale. Totodată, el “a atacat şi a denigrat Partidul şi guvernul, organele judiciare şi personalul lor”, potrivit curţii.

Într-un comunicat, asociaţia Chinese Human Rights Defenders (CHRD) a cerut Beijingului eliberarea imediată a jurnalistului. Potrivit CHRD, Chen Jieren, împreună cu mai mulţi apropiaţi ai săi, a fost arestat în vara lui 2018 la scurt timp după ce a difuzat pe site-ul său articole în care acuza de corupţie responsabili locali.

Citeşte şi: Explozie puternică în Sinai: Mai mulţi militari egipteni au fost ucişi!

Potrivit aceleiaşi surse, jurnalistul lucrase anterior pentru Cotidianul tineretului, Cotidianul Beijingului şi Cotidianul poporului, organ al partidului la putere.

“Pedeapsa severă aplicată lui Chen reprezintă un avertisment clar pentru bloggerii independenţi şi pentru jurnaliştii-cetăţeni”, a comentat CHRD.

Potrivit organizaţiei Reporteri fără Frontiere (RSF), China ocupă poziţia 177 din 180 în clasamentul privind libertatea presei la nivel mondial. 

Tags: Chen JierenChinaChinese Human Rights Defenders (CHRD)comitatul GuiyangPartidul Comunistprovincia HunanReporteri fără Frontiere (RSF)Ziarul Poporului
Categorii: Știrile zilei