Ani grei de închisoare pentru un lider al opoziţiei din Nicaragua

Publicat:

Justiţia din Nicaragua a condamnat miercuri la 10 ani de închisoare un lider al opoziţiei care a fost unul dintre organizatorii protestelor împotriva guvernului lui Daniel Ortega în 2018, a anunţat mişcarea sa politică, citată de France Presse, potrivit agerpres.

Potrivit Alianţei Civice pentru Justiţie şi Democraţie (ACJD), un tribunal din Managua l-a condamnat pe Yubrank Suazo la cinci ani de detenţie pentru “complot la subminarea integrităţii naţionale” şi la încă cinci pentru “propagarea de ştiri false”.


Citeşte şi: Iranienii au prins curaj: Washingtonul trebuie să demonstreze dorinţa sa de a relansa acordul nuclear! – Black News

Suazo, în vârstă de 31 de ani, este originar din oraşul Masaya (sud), unde au avut loc cele mai puternice proteste antiguvernamentale în 2018.

El a fost “urmărit penal şi condamnat fără să fi comis nici cea mai mică infracţiune şi fără să aibă nici cea mai mică legătură cu structurile criminale”, a precizat ACJD, una dintre grupările de opoziţie născute în urma manifestaţiilor.

Suazo a fost eliberat în 2019, după ce guvernul a acordat graţiere pentru sute de opozanţi care au participat la manifestaţii, în urma medierii Bisericii Catolice.

În mai, el a fost arestat din nou şi adus în faţa justiţiei.

Cu câteva zile mai devreme, el a spus că poliţia a blocat accesul enoriaşilor la un templu catolic din Masaya, al cărui preot, Harvy Padilla, a denunţat hărţuirea poliţiei.

Cu această ocazie, episcopul de Matagalpa, Rolando Alvarez, a declarat că guvernul intenţionează “să înăbuşe vocea Bisericii” împotriva nedreptăţii.

Suazo este unul dintre cei 190 de oponenţi reţinuţi în Nicaragua, conform organizaţiilor pentru drepturile omului.

Printre cei reţinuţi – în închisoare sau în arest la domiciliu – se numără şapte foşti candidaţi la preşedinţie care intenţionau să candideze la alegerile din noiembrie 2021, când Ortega a fost reales pentru al patrulea mandat consecutiv.

Ortega i-a acuzat pe opozanţii întemniţaţi că sunt “finanţaţi sau caută resurse şi sprijin de la yankei (SUA – n.r.)” pentru a destabiliza ţara în 2018.

Citeşte şi: Autorul atacului armat de la 4 iulie, inculpat pentru 117 capete de acuzare – Black News

Reprimarea acestor manifestaţii a făcut cel puţin 355 de morţi, potrivit Comisiei Inter-Americane pentru Drepturile Omului (IACHR).

Preşedintele, fost luptător de gherilă în vârstă de 76 de ani şi aflat la putere din 2007, a declarat că, în ciuda amnistiei din 2019, opozanţii “continuă să comploteze şi să parieze pe un nou val de terorism” pentru “a descalifica” alegerile de anul trecut. Procesele împotriva opozanţilor au început în februarie.

De atunci, peste 40 dintre ei au fost condamnaţi la pedepse de până la 13 ani de închisoare pentru conspiraţie şi alte infracţiuni.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

La sfârșitul lunii iunie, activele oficiale de rezervă, în scădere

La sfârșitul lunii iunie, activele oficiale de rezervă, în scădere La sfârșitul lunii iunie, activele oficiale de rezervă au constituit 5 288,61 milioane de dolari...

Proba de înot maraton de la JO ar putea avea loc în afara Parisului, dacă Sena nu va curată pentru scăldat

Proba de înot maraton de la JO ar putea avea loc în afara Parisului, dacă Sena nu va curată pentru scăldat Proba de înot maraton...

Atenție: Un minor de 15 ani este căutat de oamenii legii și de rude

Atenție: Un minor de 15 ani este căutat de oamenii legii și de rude Poliția a solicitat suportul cetățenilor în vederea localizării unui minor de...

Canal Regional, TV-Drochia și Media TV, sancționate cu 19 mii de lei de Consiliul Audiovizualului

Canal Regional, TV-Drochia și Media TV, sancționate cu 19 mii de lei de Consiliul Audiovizualului Posturile de televiziune Canal Regional, TV-Drochia și Media TV au...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.