Ani grei de închisoare pentru un poliţist corupt

Un fost polițist a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu executare în penitenciar de tip semiînchis, cu amendă în mărime de 120.000 de lei pentru fapte de corupere pasivă.

Instanța a mai dispus și privarea inculpatului de dreptul de a ocupa funcții publice pe un termen de 8 ani.

Citeşte şi: Munteanu începe consultările cu partidele parlamentare – Stiripesurse.md

Potrivit acuzării, inculpatul, deținând funcția de ofițer de sector al unui Inspectorat de Poliție din Chișinău a pretins și, ulterior, la 1 octombrie 2016, a primit de la un bărbat, mijloace bănești în sumă de 10.000 lei, pentru a mușamaliza o faptă ilegală, legată de deteriorarea unui automobil în curtea unui bloc locativ.

Acesta a avertizat persoana implicată despre posibilitatea pornirii unei cauze penale și a pretins suma „pentru a încheia în favoarea sa situația”.

Ulterior, inculpatul a emis o încheiere prin care a sistat efectuarea controlului pe marginea procedurii demarate pe motiv că „au fost efectuate un șir de măsuri pentru depistarea persoanelor, însă careva informații nu au fost acumulate”. El a pornit un proces contravențional în privința unor persoane necunoscute, deși cunoștea cu certitudine persoana care avea atribuția directă la cazul examinat.

Fiind audiat în cadrul procesului penal, inculpatul nu și-a recunoscut vina.

Sentința este cu drept de apel. 

This post was last modified on 29/10/2025 11:59 11:59

Tags: coruptinchisoarepolitist
Știrile zilei