Ani grei de închisoare pentru un ruso-ucrainean care lupta de partea Kievului

Un tribunal militar rus a condamnat marţi la 16 ani de închisoare un ruso-ucrainean care lupta de partea forţelor Kievului şi era judecat pentru “terorism”, au informat agenţiile de presă ruse, preluate de AFP, potrivit agerpres.

Tribunalul militar din districtul de Sud de la Rostov-pe-Don, în sudul Rusiei, l-a declarat pe Denis Murîga “vinovat” şi l-a condamnat la “16 ani ani de penitenciar cu regim sever”, a anunţat judecătorul însărcinat cu procesul lui, citat de agenţiile de presă ruse.

Citeşte şi: Lungul drum al mâlului produs de distrugerea barajului de la Kahovka. Ce riscuri sunt pentru litoralul românesc – Black News

Murîga, membru al batalionului ucrainean Aidar, era acuzat că a participat la activităţile unei formaţiuni militare considerată ilegală de Moscova şi că a urmat o pregătire pentru “a comite acte teroriste”.

El a fost arestat în primăvara lui 2022, în timp ce încerca să traverseze frontiera rusă în regiunea Rostov.

Potrivit anchetatorilor, Denis Murîga, care are dublă cetăţenie, rusă şi ucraineană, făcea parte din batalionul Aidar din 2015 şi a fost antrenat pentru luptă şi pentru mânuirea armelor.

Citeşte şi: Macron și prințul moștenitor saudit: interese nu întotdeauna convergente – Black News

Batalionul Aidar a fost creat în 2014 în regiunea Lugansk, estul Ucrainei, unde forţele Kievului luptă împotriva separatiştilor proruşi susţinuţi de Moscova. Ulterior, grupul a fost integrat în forţele regulate ucrainene.

După declanşarea ofensivei ruse împotriva Ucrainei, în februarie 2022, grupul Aidar a luptat inclusiv la Bahmut, oraş din estul Ucrainei devastat de confruntări.

Tags: Batalionul AidarDenis Murigarostov pe donrusiaucraina
Categorii: Știrile zilei