
Când vine vorba de adopția sau cumpărarea unui animal de companie, majoritatea proprietarilor se gândesc imediat la câini, pisici, hamsteri sau papagali. Cu toate acestea, pentru cei care au destul spațiu la curte – și timp – , animalele de fermă pot fi o alternativă extrem de plăcută. Găinile, rațele, gâștele, iepurii, caprele sau caii pot deveni prieteni de nădejde, potrivit PetMojo.
Găinile, de exemplu, nu ocupă mult spațiu și pot fi crescute cu ușurință într-o grădină. Acestea nu doar că ajută la reducerea dăunătorilor din curte, ci și oferă, în schimb, ouă proaspete, potrivit stiripesurse.
Citește și: Maia Sandu: „Datorăm pacea noastră Ucrainei. Vrem să aderăm împreună la Uniunea Europeană”
La rândul lor, rațele sunt animale sociale, jucăușe și se întrețin ușor. Cu un mic bazin de apă, acestea vor fi în elementul lor și vor răsplăti gospodăria cu ouă. Iar distracția este garantată.
Tot la capitolul păsări, nu trebuie uitate gâștele. Ele sunt recunoscute pentru loialitatea lor. Acționează asemenea unor câini de pază și emit sunete puternice în caz de pericol, care pot descuraja prădătorii. Totodată, își manifestă afecțiunea față de stăpâni și ajută la tunderea naturală a gazonului.
Iepurii sunt blânzi, ușor de dresat. De asemenea, ei se adaptează chiar și în spații mai limitate. Aceștia pot fi învățați să răspundă la nume și să folosească o litieră. În plus, gunoiul de iepure este un foarte bun îngrășământ natural.
Caprele pitice, prin firea lor prietenoasă, sunt ideale pentru curți mici. Se pot dresa ușor, adoră joaca și ajută la controlul vegetației. O altă opțiune sunt oile, fiind considerate, de altfel, animale pașnice, potrivite pentru familii cu copii. Ele oferă lapte hrănitor și lână de calitate.
Citește și: UE a aprobat al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei: „Unul dintre cele mai dure de până acum”
Porcii vietnamezi, mai mici decât porcii obișnuiți, sunt inteligenți și pot fi dresați precum câinii. Acești porcușori sunt, de asemenea, extrem de curați, contrar credințelor populare.
O altă variantă pot fi alpacalele, fiind animale blânde și populare în terapiile asistate. Acestea au blană moale, sunt prietenoase și necesită îngrijire minimă.
Nu în ultimul rând, caii, prietenii de nădejde ai omului de-a lungul secolelor, oferă loialitate și companie. Totuși, aceștia au nevoie de spațiu generos și de îngrijire corespunzătoare. Însă răsplata va fi pe măsură în privința lor.
This post was last modified on 21/07/2025 16:55 16:55