X

Animalele de la Zoo Gaza suferă de foame. Printre cuști s-au refugiat mai mulți palestinieni

Animalele de la Zoo Gaza suferă de foame. Printre cuști s-au refugiat mai mulți palestinieni

Animalele de la grădina zoologică din Rafah suferă din cauza foamei. Printre cuștile animalelor s-au refugiat numeroși palestinieni care fug de război.

Maimuțele, papagalii și leii sunt înfometați deoarece grădina zoologică nu a mai fost aprovizionată cu alimente de la începerea conflictului din Gaza, potrivit stiripesurse.ro.

Citeşte şi: Află cine este cel mai bogat om din lume. Vezi ce avere are

Patru maimuțe au murit deja, iar a cincea este atât de slăbită încât nu se poate hrăni nici măcar atunci când este disponibilă mâncare, a declarat proprietarul grădinii zoologice, Ahmed Gomaa, potrivit Reuters.

El se teme și pentru cei doi pui de leu ai săi.

„Îi hrănim cu pâine uscată înmuiată în apă doar pentru a-i ține în viață. Situația este cu adevărat tragică”, a mai spus Gomaa.

Mama puilor a pierdut jumătate din greutate de când a început conflictul, trecând de la mese zilnice de pui la porții săptămânale de pâine, a adăugat el.

Citeşte şi: România intră în ‘Schengen Air’ din martie 2024

De foame suferă și oamenii care s-au refugiat în grădina zoologică. Aprovizionarea se face cu greutate în Gaza și alimentele sunt foarte rare. În grădina zoologică privată, administrată de familia Gomaa, a apărut un șir de corturi de plastic pentru oamenii care fug din calea războiului.

Tags: Ahmed GomaafoameGazaRafahrazboi
Externe