Ankara cere ca ucigașii jurnalistului Khashoggi să fie judecați în Turcia (Cavusoglu)

Publicat:

Persoanele implicate în uciderea jurnalistului saudit Jamal Khashoggi trebuie să fie judecate în Turcia, a declarat Mevlut Cavusoglu, ministrul turc de Externe, informează agenția de știri Tass, scrie Agerpres.

“Potrivit Convenției de la Viena, ucigașii lui Khashoggi trebuie să fie judecați în Turcia, pentru că uciderea a avut loc în Turcia”, a afirmat ministrul în cadrul unei conferințe de presă în Antalya.


Citește și : Summitul ASEAN: Putin, obligat să treacă prin poarta de detectare a metalelor; Kremlinul neagă

Șeful diplomației de la Ankara a salutat și declarațiile recente ale Procuraturii din Arabia Saudită, subliniind însă că “declarațiile nu sunt suficiente”.

Procuratura publică din Arabia Saudită a cerut pedeapsa cu moartea pentru cinci din cei 11 suspecți acuzați că ar avea legătură cu uciderea disidentului saudit Jamal Khashoggi, a declarat purtătorul de cuvânt al instituției.

Oficialul saudit a mai explicat că jurnalistul a fost ucis după ce “negocierile” privind revenirea sa în țară au eșuat, iar persoana care a ordonat uciderea lui Khashoggi era șeful echipei de negociatori.

Jamal Khashoggi a dispărut în Consulatul Arabiei Saudite din oraşul turc Istanbul. Arabia Saudită a admis că editorialistul cotidianului The Washington Post a fost ucis, încercând să atribuie crima unor agenţi care au acţionat pe cont propriu.

Citește și : Marea Britanie: Un deputat conservator pro-Brexit cere un vot de neîncredere împotriva premierului May

Dovezile existente sugerează că prinţul moştenitor al Arabiei Saudite, Mohammed bin Salman, a coordonat operaţiunea de asasinare a jurnalistului disident Jamal Khashoggi, iar teoria conform căreia autorii ar fi militari indisciplinaţi este o “ficţiune”, a afirmat sir John Sawers, un fost director al MI6.

Arabia Saudită a negat că prinţul moştenitor saudit ar fi implicat în acest complot. Preşedintele SUA, Donald Trump, a cerut clarificări din partea Arabiei Saudite în acest caz.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Acțiunile CrowdStrike și Microsoft au scăzut la bursă, după întreruperea majoră a serviciilor

Acțiunile CrowdStrike și Microsoft au scăzut la bursă, după întreruperea majoră a serviciilor Acţiunile companiilor americane CrowdStrike, specializată în securitate cibernetică, şi Microsoft au scăzut...

Șefa statului s-a întâlnit cu moldovenii care locuiesc în Irlanda

Șefa statului s-a întâlnit cu moldovenii care locuiesc în Irlanda Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, s-a aflat într-o vizită de lucru la Dublin, unde a...

FOTO/ Submarin de 48 de metri, filmat pe străzile unui oraș din Germania. Sute de oameni au ieșit să facă poze

FOTO/ Submarin de 48 de metri, filmat pe străzile unui oraș din Germania. Sute de oameni au ieșit să facă poze Un uriaș submarin e...

Tragedie pe o autostradă din China. Un pod s-a prăbușit din cauza ploilor. 11 persoane au murit

Tragedie pe o autostradă din China. Un pod s-a prăbușit din cauza ploilor. 11 persoane au murit Prăbuşirea parţială a unui pod de autostradă, provocată...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.