Ankara susţine că diferenţele de opinie faţă de Moscova nu vor afecta achiziţionarea sistemelor S-400

Publicat:

Ministrul de externe turc Mevlut Cavusoglu a susţinut sâmbătă, la Munchen, că diferenţele de opinie faţă de Moscova în legătură cu situaţia din Siria nu trebuie să afecteze relaţiile dintre Turcia şi Rusia sau contractul de achiziţionare a sistemelor de rachete ruseşti S-400 de către partea turcă, transmite Reuters, care citează agenţii de presă ruse, potrivit agerpres.

”Nu ne putem schimba poziţiile bazate pe principii pe care le avem sau politica noastră din cauza unor dezacorduri individuale cu o ţară sau alta. Nu trebuie să lăsăm ca problemele din Siria să ne submineze relaţiile şi cooperarea”, a spus Cavusoglu după o întrevedere avută cu omologul său rus, Serghei Lavrov, în marja Conferinţei privind Securitatea de la Munchen.


Citește și : Xi Jinping solicită control sporit al ordinii publice

Turcia, ţară membră a NATO, a achiziţionat rachete S-400, decizie care a provocat tensiuni cu SUA, întrucât Washingtonul consideră că aceste sisteme sunt incompatibile cu cele ale NATO şi că, în procesul de instrucţie desfăşurat de specialiştii ruşi în Turcia, aceştia ar putea afla secrete tehnologice ale avionului american F-35.

Drept rezultat, SUA au oprit livrările acestui aparat către Turcia şi au exclus această ţară din programul său de producţie.

Citește și : Papa Francisc a convocat un sinod al episcopilor pentru toamna anului 2022

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

România: 19 candidați și-au depus dosarele de participare în cursa prezidențială, doi au fost deja respinși

România: 19 candidați și-au depus dosarele de participare în cursa prezidențială, doi au fost deja respinși Înregistrarea candidaturilor pentru alegerile prezidențiale din România s-a încheiat....

Peste 10,7 milioane de decalitri de vinuri, exportate anul trecut! Cine este principalul cumpărător de licori moldovenești

Peste 10,7 milioane de decalitri de vinuri, exportate anul trecut! Cine este principalul cumpărător de licori moldovenești În anul 2023, Moldova a exportat în total...

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor Un număr de 17 state europene au cerut Comisiei...

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici O moldoveancă de...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.