X

Annalena Baerbock comemorează la Atena victimele regimului nazist

Ministrul german de externe Annalena Baerbock a vizitat joi o închisoare din Atena care s-a aflat sub controlul forţelor de ocupaţie ale regimului nazist în timpul celui de-al Doilea Război Mondial şi unde au fost torturaţi între anii 1941 şi 1944 civili şi luptători ai rezistenţei, relatează agenţia DPA, potrivit agerpres

Ea a depus apoi flori la Memorialul Holocaustului din Atena.

Citește și : Tancurile petroliere second-hand sunt la mare căutare din cauza războiului din Ucraina

Într-un interviu publicat joi de cotidianul grec Ta Nea, Baerbock a spus că este îndurerată de amintirea dictaturii naziste. ”Responsabilitatea pentru propria istorie nu are concluzie definitivă”, a mai spus Annalena Baerbock, exprimându-şi dorinţa ca vizita sa în Grecia să fie înţeleasă ca o confruntare a trecutului într-un mod mai profund.

Pe de altă parte, şefa diplomaţiei germane a reafirmat că ţara sa respinge cererile Greciei privind reparaţiile de război. Germania consideră această chestiune ca fiind închisă în urma negocierilor care au condus la reunificarea Germaniei, concretizate în Tratatul 2+4. Acest tratat a fost semnat de cele două Germanii de dinaintea reunificării lor (RFG şi RDG) şi de cele patru puteri aliate din Al Doilea Război Mondial, respectiv SUA, URSS, Marea Britanie şi Franţa.

Grecia, precum şi Polonia, continuă să ceară Germaniei plata unor reparaţii de război.

Citește și : Consiliul de Securitate al ONU condamnă executarea a patru militanţi ai opoziţiei în Myanmar

Tags: Annalena Baerbockatenagreciaholocaust
Categorii: Diaspora