Annalena Baerbock se află în Iordania de unde cheamă la extinderea ajutorului internaţional pentru refugiaţi

Publicat:

Ministrul german de externe Annalena Baerbock a chemat vineri la extinderea ajutorului internaţional pentru refugiaţi, în timpul unei vizite în Iordania, relatează DPA, potrivit agerpres.

Multe şcoli din Iordania au fost închise, în unele cazuri de-a lungul ultimelor 18 luni, din cauza pandemiei de coronavirus, a declarat Baerbock în timpul unei vizite într-o tabără de refugiaţi din apropierea capitalei iordaniene, Amman.


Citeşte şi: Bombardiere strategice americane B-52 au ajuns în Marea Britanie – Black News

Ea a discutat cu conducerea taberei despre “cum putem oferi sprijin în domeniul educaţiei, astfel încât copiii să poată reveni la şcoală”.

Este “important nu numai să continuăm ajutorul internaţional, dar şi să-l extindem, mai ales în cadrul Naţiunilor Unite”, a declarat ea.

Baerbock a mai spus că Germania este al doilea cel mai mare donator în Iordania. Politiciana Partidului Verzilor a adăugat că va examina unde ar putea furniza Germania mai mult sprijin pentru Iordania, de exemplu în domeniul energiei solare. “Soarele străluceşte chiar acum aici. Vedem multe acoperişuri unde am putea pune (panouri) solare”, a spus ea.

Tabăra pentru refugiaţi Talbieh a fost construită în 1968 de către Agenţia Naţiunilor Unite de sprijin şi lucrări pentru refugiaţii palestinieni din Orientul Apropiat (UNRWA) pentru persoanele strămutate din Israel în urma Războiul de Şase Zile din 1967.

Citeşte şi: UE deplânge încercările Rusiei de o diviza – Black News

Aproximativ 9.500 de persoane trăiesc în prezent în tabără, iniţial construită pentru a adăposti 5.000.

Baerbock a sosit în Iordania joi seară din Israel şi Teritoriile Palestiniene şi îşi va continua primul ei turneu oficial în Orientul Mijlociu cu următoarea destinaţie, Egiptul.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Aportul ONU la activitatea Hamasului (editorial WSJ)

Aportul ONU la activitatea Hamasului UNRWA a recunoscut în sfârșit că angajații ei au participat la pogromul din 7 octombrie. ONU recunoaște în sfârșit, într-un mod...

Anatol Țăranu: Votul alegătorilor din R. Moldova poate influența serios rezultatele ambelor scrutine din România

Anatol Țăranu: Votul alegătorilor din R. Moldova poate influența serios rezultatele ambelor scrutine din România La alegerile parlamentare și prezidențiale din acest an din România,...

Kamala Harris, Moldova și moldovenii

Kamala Harris, Moldova și moldovenii Moldovenii sunt puțin interesați de procesele politice care au loc în SUA. Aceasta chiar dacă sunt conștienți că de linia...

OPINIE – De ce este Maia Sandu lideră în toate sondajele din R. Moldova?

De ce este Maia Sandu lideră în toate sondajele din R. Moldova? Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri prezidențiale, 33,7% ar vota pentru actualul...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.