X

Anne Spiegel, ministrul german al Familiei, demisionează, pe fondul criticilor

Anne Spiegel, ministrul german al Familiei, a anunţat, luni după-amiază, că a decis să demisioneze, pe fondul criticilor referitoare la activitatea politică derulată anterior, în timp ce deţinea funcţii în conducerea landului Rheinland-Pfalz, informează mediafax.

“Am luat această decizie pentru a evita afectarea imaginii instituţiei, în contextul actualelor provocări”, a declarat Anne Spiegel, citată de publicaţia Frankfurter Allgemeine Zeitung.

Citește și : Majoritatea covârşitoare a mexicanilor susţine rămânerea la putere a preşedintelui Lopez Obrador

Conducerea Alianţei ’90/Verzi, partidul din care face parte Anne Spiegel, a transmis că aceasta a luat decizia corectă.

Anne Spiegel a fost criticată dur pentru activitatea desfăşurată în calitatea de vicepremier al landului Rheinland-Pfalz şi de ministru regional pentru Protecţia Climei, Mediu, Energie şi Mobilitate. În pofida inundaţiilor masive produse în vara anului 2021 în landul Rheinland-Pfalz, ea a mers cu familia în concediu în Franţa.

Anne Spiegel a fost numită în decembrie 2021 de cancelarul Olaf Scholz în funcţia de ministru german al Familiei, Seniorilor, Femeilor şi Tinerilor.

Citește și : Social-democraţii suedezi deschid discuţiile pentru o eventuală aderare la NATO

Tags: Anne SpiegelministruOlaf ScholzRheinland-Pfalzvicepremier
Categorii: Diaspora