ANRE a prelungit licența Moldgres până în vara anului 2026. Experții avertizează asupra riscului reluării achizițiilor de energie din Transnistria

Centrala Termoelectrică Moldovenească (Moldgres), cunoscută și sub denumirea Moldavskaia GRES și controlată de compania rusă RAO EES, a obținut din partea Agenției Naționale pentru Reglementare Energetică (ANRE) o licență care îi permite să continue producerea energiei electrice până în vara anului 2026.

Potrivit ziar.md, care citează un document ANRE din 13 ianuarie 2026, licența este valabilă șase luni, în perioada 15 ianuarie – 14 iulie 2026. Decizia a fost adoptată în urma unei cereri depuse de întreprinderea situată pe malul lacului Cuciurgan, în regiunea transnistreană.

ANRE precizează că licența a fost eliberată în baza Legii privind energia electrică și a reglementărilor aplicabile agenților economici din stânga Nistrului, care prevăd acordarea autorizațiilor pe o perioadă de jumătate de an. Deși centrala se află într-o zonă necontrolată de autoritățile constituționale, aceasta poate produce energie electrică în condițiile stabilite de legislația Republicii Moldova.

Până la sfârșitul anului 2024, Moldgres a fost principalul furnizor de energie electrică pentru malul drept al Republicii Moldova, utilizând gaz livrat gratuit de Gazprom către Transnistria prin tranzitul ucrainean. Din ianuarie 2025, după oprirea tranzitului gazului rusesc prin Ucraina, centrala produce energie doar pentru consumul regiunii transnistrene.

Recent, ministrul Energiei, Dorin Junghietu, a respins posibilitatea ca Republica Moldova să revină la achiziționarea energiei electrice de la Moldgres, invocând prețurile ridicate ale gazelor, dificultățile logistice de aprovizionare și eficiența scăzută a centralei, factori care ar face electricitatea produsă necompetitivă.

Declarațiile ministrului vin în contextul unui avertisment lansat de experții Watchdog.md, care susțin că, din cauza unor lacune legislative, există riscul ca Moldova să ajungă din nou să cumpere energie de la Moldgres. Potrivit acestora, regulile ANRE permit participarea la licitații a oricărui producător care demonstrează că nu are datorii pentru combustibilul utilizat.

„Moldgres cumpără gaz de la TiraspolTransgaz-Pridnestrovie, iar prețul este stabilit de administrația de la Tiraspol. Astfel, centrala poate obține ușor documente care arată lipsa datoriilor și poate participa legal la licitații”, explică autorii studiului, Sergiu Tofilat și Eugen Muravschi.

Experții atrag atenția că Moldgres este unul dintre principalii contribuabili ai regimului separatist, iar reluarea achizițiilor de energie ar însemna direcționarea unor fluxuri financiare către regiunea transnistreană.

În același timp, furnizorii din Ucraina nu pot participa la licitații din cauza deficitului de energie și a întreruperilor masive de curent, iar principalii furnizori alternativi rămân cei din România, unde prețul energiei depășește 125 de euro/MWh.

În condițiile în care regiunea transnistreană nu achită gazele consumate, Moldgres ar putea oferi un preț aparent mai mic — de exemplu, 124,5 euro/MWh — care ar putea fi dificil de respins legal. Prin comparație, în anul 2024, Republica Moldova cumpăra energie de la Moldgres la un preț de aproximativ 60 de euro/MWh.

Tags: ANRE a prelungitlicentaMoldgres
Categorii: EconomieȘtirile zilei