Agenția Națională pentru Sănătate Publică (ANSP) atenționează asupra riscului apariției unor dezechilibre metabolice în perioada Postul Mare, în cazul unei alimentații nepotrivite. Instituția recomandă adoptarea unui regim alimentar echilibrat și diversificat pentru menținerea sănătății și prevenirea deficiențelor nutriționale.
Specialiștii subliniază că există o varietate largă de produse vegetale sănătoase care pot fi incluse în meniul zilnic. Totodată, aceștia recomandă evitarea produselor ultraprocesate de post – precum gustările ambalate sau produsele de patiserie în exces – care pot conține cantități mari de sare, zahăr și grăsimi nesănătoase.
„Alegeți alimentele minim procesate, precum legumele și verdețurile, fructele, cerealele integrale, cartofii, leguminoasele (fasolea, lintea, mazărea, năutul, soia), nucile și semințele”, se arată într-un comunicat al ANSP.
Pentru a acoperi necesarul de vitamine și minerale, medicii recomandă combinarea mai multor surse vegetale și, la nevoie, completarea aportului cu produse fortificate.
Potrivit specialiștilor, acizii grași esențiali Omega-3 pot fi obținuți din semințe de in și chia, nuci și uleiuri presate la rece. Fierul poate fi preluat din leguminoase, semințe de dovleac și verdețuri, fiind indicată asocierea acestora, în aceeași masă, cu o sursă de vitamina C – ardei, pătrunjel, kiwi sau citrice – pentru o absorbție mai eficientă. Calciul se regăsește în susan, migdale, broccoli și produse vegetale fortificate, iar vitamina D poate fi asigurată prin expunerea timp de circa 20 de minute la razele solare directe, precum și prin consumul de ciuperci expuse la ultraviolete și alimente fortificate.












