Antarctica a fost zguduită de 30.000 de cutremure în ultimele trei luni

Publicat:

Peste 30.000 de mişcări telurice s-au produs în Antarctica de la sfârşitul lunii august, potrivit unei echipe ştiinţifice de la Universitatea din Chile, o intensificare a activităţii seismice care intrigă cercetătorii specializaţi în studiul acestui continent îndepărtat şi înzăpezit, informează Reuters, potrivit agerpres.

Cercetători din cadrul Centrului Seismologic Naţional al Universităţii din Chile au spus că seismele, de intensitate mică, dar care au inclus un cutremur mai puternic, cu magnitudinea 6, au fost detectate în Strâmtoarea Bransfield, un pasaj oceanic cu lăţimea de 96 de kilometri între insulele Shetland de Sud şi Peninsula Antarctică.


Citește și: Vicele american va fi vaccinat în public

Mai multe plăci şi microplăci tectonice se întâlnesc în apropierea strâmtorii, provocând activitate seismică frecventă, dar ultimele trei luni au fost neobişnuite, potrivit centrului.

”În cea mai mare parte, seismicitatea este concentrată la începutul perioadei, în special în timpul lunii septembrie, când s-au înregistrat peste o mie de cutremure zilnic”, a precizat centrul.

Seismele au devenit atât de frecvente încât strâmtoarea, care odinioară creştea în lăţime la o rată de circa 7 sau 8 milimetri pe an, în prezent se extinde cu 15 centimetri pe an, a mai precizat centrul.

”Este o creştere de 20 de ori… ceea ce sugerează că în acest minut chiar… Insulele Shetland se separă mai rapid de peninsula Antarctică”, a spus Sergio Barrientos, directorul centrului.

Citește și: Flavio Cotti, fostul preşedinte al Elveţiei, a murit de COVID

Peninsula este unul dintre locurile care se încălzeşte cel mai rapid de pe planetă, iar oamenii de ştiinţă monitorizează cu atenţie impactul schimbărilor climatice asupra aisbergurilor şi gheţarilor.

Raul Cordero, cercetător în domeniul climei de la Universitatea Santiago, a spus că nu se ştie cu exactitate care ar putea fi efectele seismelor asupra gheţii din regiune.

”Nu există nicio dovadă potrivit căreia acest fel de activitate seismică… să aibă efecte semnificative asupra stabilităţii calotelor glaciare polare”, a declarat Cordero pentru Reuters. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

La summitul OCS de la Shanghai, Putin şi-a reiterat planul de pace în Ucraina, sinonim cu ‘capitulare’ Kievului

La summitul OCS de la Shanghai, Putin şi-a reiterat planul de pace în Ucraina, sinonim cu 'capitulare' Kievului Rusia este gata să ia în considerare...

Un mort şi trei răniţi într-un atac rusesc asupra unei instalaţii de gaze în regiunea ucraineană Poltava

Un mort şi trei răniţi într-un atac rusesc asupra unei instalaţii de gaze în regiunea ucraineană Poltava Un atac cu rachete al forţelor armate ruse...

Wizz Air va lansa alte trei curse aeriene din Chișinău

Wizz Air va lansa alte trei curse aeriene din Chișinău Compania Wizz Air a anunțat că va lansa alte trei curse aeriene. Astfel, din toamnă,...

The Telegraph: Corupția, un obstacol ce stă în calea aderării Ucrainei la NATO

The Telegraph: Corupția, un obstacol ce stă în calea aderării Ucrainei la NATO În timp ce războiul continuă, Ucraina pare tot mai departe de a...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.