Anthony Fauci s-a vaccinat împotriva noului coronavirus

Publicat:

Specialistul în imunologie Anthony Fauci, personalitate extrem de respectată în Statele Unite, numit consilier special pentru maladia COVID-19 de viitorul preşedinte american Joe Biden, după ce a făcut deja parte din grupul de lucru creat de administraţia Trump pentru a combate actuala pandemie, s-a vaccinat marţi împotriva noului coronavirus, informează AFP, potrivit agerpres.

“Este un gest simbolic pentru restul ţării, pentru a arăta că eu sunt extrem de încrezător în siguranţa şi eficienţa acestui vaccin. Vreau să îi încurajez pe toţi cei care au posibilitatea de a fi vaccinaţi să facă acest lucru”, a declarat Anthony Fauci, în vârstă de 79 de ani.


Citește și : GREVĂ generală în Armenia! Zeci de mii de oameni au ieşit în stradă

Specialistul american este una dintre primele persoane din lume care au primit, în faţa camerelor de luat vederi, o doză a vaccinului Moderna, dezvoltat de această companie de biotehnologie în parteneriat cu Institutul Naţional de Alergii şi Boli Infecţioase (NIAID) din Statele Unite.

Anthony Fauci este directorul NIAID din anul 1984.

Vaccinul Moderna a fost autorizat vineri în Statele Unite.

Joe Biden, care îşi va prelua mandatul de preşedinte pe 20 ianuarie, a anunţat recent că îl va numi pe Anthony Fauci în funcţia de consilier principal în combaterea pandemiei de COVID-19.

Personalitate apreciată de numeroşi americani încă de la începutul pandemiei şi obişnuit cu platourile de televiziune, unde a repetat fără încetare utilitatea măsurilor sanitare şi a respectării normelor de distanţare fizică, Anthony Fauci este deja membru al celulei de criză înfiinţate la Casa Albă.

Citește și : Poliţia îi sfătuieşte pe nemţi să nu se grăbească ‘să-şi toarne’ vecinii care fac petreceri de Crăciun

Însă Donald Trump şi-a exprimat de mai multe ori supărarea în urma recomandărilor repetate de celebrul imunolog şi faţă de care s-a distanţat adeseori.

“Oamenii s-au plictist să mai audă de COVID”, declara preşedintele american la jumătatea lunii octombrie. “Oamenii spun: ‘lăsaţi-ne în pace’. S-au săturat. S-au săturat să îi mai audă vorbind pe Fauci şi pe toţi acei idioţi. Acest om este un dezastru”, a adăugat Donald Trump.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Care sunt țările din Europa unde poți fi plătit pentru a fi bunic

Care sunt țările din Europa unde poți fi plătit pentru a fi bunic În unele țări europene, a fi bunic a devenit o ocupație plătită....

Un automobil a luat foc din mers pe traseul Bălți-Chișinău

Un automobil a luat foc din mers pe traseul Bălți-Chișinău Un automobil a luat foc din mers pe traseul Bălți-Chișinău în apropierea localității Coșcodeni din...

Caz tragic la Criuleni. Un bărbat s-a înecat într-un lac de acumulare a apei pentru irigare

Caz tragic la Criuleni. Un bărbat s-a înecat într-un lac de acumulare a apei pentru irigare Un bărbat de 38 de ani a decedat după...

Tot mai multe sate din Republica Moldova aleg să se înfrățească cu localități din România. Care ar fi scopul

Tot mai multe sate din Republica Moldova aleg să se înfrățească cu localități din România. Care ar fi scopul Tot mai multe sate din Republica...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.