Anthony Fauci se bucură că a scăpat de Trump! Se săturase să fie contrazis de preşedintele american

Publicat:

Specialistul în imunologie Anthony Fauci, consilier special al preşedinţiei SUA pentru maladia COVID-19, a afirmat joi că este uşurat că nu mai trebuie să îl contrazică pe Donald Trump, notează AFP, potrivit agerpres.

La o zi după învestirea lui Joe Biden, directorul Institutului Naţional de Alergii şi Boli Infecţioase (NIAID) din SUA a revenit în sala de presă a Casei Albe.


Citeşte şi: Orban nu se gândeşte la relaxarea restricţiilor în Ungaria: ‘Ar fi prematur!’

Foarte prezent în faţa jurnaliştilor la începutul pandemiei, el a fost ţinut deoparte în ultimele luni de administraţia republicană. “Am spus întotdeauna totul şi asta mi-a creat uneori probleme”, a recunoscut el.

“Unele afirmaţii m-au făcut să mă simt inconfortabil, deoarece nu erau bazate pe ştiinţă”, a continuat acest expert în vârstă de 80 de ani care se bucură de o imensă popularitate în ţară.

El a precizat că a fost deranjat de sprijinul adus în martie de Donald Trump hidroxiclorochinei, un medicament antimalaric care nu şi-a dovedit eficienţa în faţa coronavirusului.

Citeşte şi: Stat Islamic a revendicat atentatele sângeroase din Bagdad

“Nu aveam nicio plăcere să îl contrazic pe preşedinte”, a afirmat el joi. “Şi nu prea am simţit că puteam vorbi fără să avem de înfruntat repercusiuni”, a continuat Anthony Fauci.

“Ideea de a putea veni aici, a vorbi liber despre ceea ce cunoşti, despre dovezi, ştiinţă este un sentiment eliberator”, a mai declarat specialistul în imunologie.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Caz tragic la Criuleni. Un bărbat s-a înecat într-un lac de acumulare a apei pentru irigare

Caz tragic la Criuleni. Un bărbat s-a înecat într-un lac de acumulare a apei pentru irigare Un bărbat de 38 de ani a decedat după...

Tot mai multe sate din Republica Moldova aleg să se înfrățească cu localități din România. Care ar fi scopul

Tot mai multe sate din Republica Moldova aleg să se înfrățească cu localități din România. Care ar fi scopul Tot mai multe sate din Republica...

Acum un an în raionul Ocnița în timpul lucrările de săpare la o carieră a fost depistată o poartă

Acum un an în raionul Ocnița în timpul lucrările de săpare la o carieră a fost depistată o poartă Acum un an în raionul Ocnița...

Doi jurnalişti de la un post local de radio care l-au intervievat pe Biden afirmă că au primit în avans o listă cu întrebări

Doi jurnalişti de la un post local de radio care l-au intervievat pe Biden afirmă că au primit în avans o listă cu întrebări Doi...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.