Antonio Tajani o asigură pe Laura Codruţa Kovesi de sprijinul Parlamentului European

Publicat:

Preşedintele Parlamentului European, Antonio Tajani, s-a declarat miercuri preocupat de presiunile statului român asupra fostei şefe a DNA, Laura Codruţa Kovesi, care este candidata preferată de legislativul comunitar pentru noul rol de procuror-şef european, relatează Reuters, potrivit agerpres.

“Vreau să exprim toată preocuparea Parlamentului European pentru situaţia care a apărut”, a declarat Tajani în cadrul miniplenarei de la Bruxelles a Parlamentului European, după ce Laura Codruţa Kovesi a fost plasată vineri, 29 martie, sub control judiciar de procurorii Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie (SIIJ), în dosarul în care este acuzată de abuz în serviciu, luare de mită şi mărturie mincinoasă în legătură cu aducerea în ţară a fostului director al FNI, Nicolae Popa.


Citeşte şi: Contestat în stradă şi părăsit de armată, Abdelaziz Bouteflika A DEMISIONAT!

“Dna Kovesi rămâne candidata noastră şi continuă să se bucure de respectul şi sprijinul nostru”, a spus el, adăugând că va scrie guvernului de la Bucureşti pe această temă.

Comisia Europeană a luat şi ea poziţie miercuri în cazul candidaturii Laurei Codruţa Kovesi pentru postul de procuror-şef european şi a precizat că fosta şefă a DNA trebuie lăsată să-şi susţină candidatura, pentru ca instituţiile europene să poată lua o decizie în cunoştinţă de cauză.

Citeşte şi: India cumpără elicoptere antisubmarin din SUA

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Doi jurnalişti de la un post local de radio care l-au intervievat pe Biden afirmă că au primit în avans o listă cu întrebări

Doi jurnalişti de la un post local de radio care l-au intervievat pe Biden afirmă că au primit în avans o listă cu întrebări Doi...

13 lucruri neștiute despre Cristiano Ronaldo: CR7 este studiu de caz academic și are o legătură pe viață cu un fost președinte american

13 lucruri neștiute despre Cristiano Ronaldo: CR7 este studiu de caz academic și are o legătură pe viață cu un fost președinte american Cristiano Ronaldo,...

Cinci orășele turistice mai puțin cunoscute din Europa, pentru călătorii care s-au săturat de Paris și Londra

Cinci orășele turistice mai puțin cunoscute din Europa, pentru călătorii care s-au săturat de Paris și Londra Pentru oamenii care vor să descopere unele din...

VIDEO/ Președintele Recep Tayyip Erdogan este în vizită-fulger în Germania, pentru a participa la partida Turcia-Olanda

VIDEO/ Președintele Recep Tayyip Erdogan este în vizită-fulger în Germania, pentru a participa la partida Turcia-Olanda Președintele turc, Recep Erdogan, a fost în tribunele stadionului...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.