Antony Blinken a avut o întrevedere cu opozanta belarusă Svetlana Tihanovskaia

Publicat:

Secretarul de stat american Antony Blinken a avut luni la Washington o întrevedere cu lidera în exil a opoziţiei din Belarus Svetlana Tihanovskaia, care a cerut Washingtonului să intensifice presiunea asupra regimului de la Minsk pe care îl acuză că ar fi falsificat alegerile din 2020, relatează AFP, potrivit agerpres.

“I-am mulţumit pentru sprijinul său faţă de aspiraţiile democratice din Belarus”, a scris pe Twitter Tihanovskaia, după întrevederea cu şeful diplomaţiei americane.


Citește și : Atac terorist la Bagdad; cel puțin zece morți

”Am cerut SUA să intensifice ajutorul pentru societatea noastră civilă, să accentueze presiunea economică şi politică asupra regimului şi să ceară Rusiei să aibă un rol constructiv pentru soluţionarea crizei”, a adăugat ea.

Şeful Departamentului de Stat, în semn de sprijin pentru opozanta belarusă în exil, s-a alăturat unei întrevederi între aceasta şi numărul trei al diplomaţiei americane Victoria Nuland, cunoscută pentru poziţiile sale foarte critice la adresa Moscovei.

Blinken şi Tihanovskaia “au discutat despre represiunea în curs” impusă de preşedintele Aleksandr Lukaşenko, a afirmat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Ned Price.

Statele Unite “îşi vor continua (eforturile) de a fi alături de poporul belarus şi aspiraţiile sale în materie de drepturi ale omului, democraţie şi de aspiraţiile euro-atlantice mai extinse”, a declarat el presei.

În afară de întrevederile avute cu Antony Blinken şi Victoria Nuland, Svetlana Tihanovskaia se va întâlni marţi cu înalţi oficiali ai Casei Albe.

”Întreaga lume a fost impresionată de poporul din Belarus, inclusiv de lidera opoziţiei Svetlana Tihanovskaia, care continuă să ceară cu curaj un rol în viitorul ţării sale, sfidând represiunea crudă”, a spus un înalt responsabil al administraţiei americane.

În vârstă de 38 de ani, Tihanovskaia s-a refugiat în Lituania după ce în august anul trecut a pierdut în faţa lui Lukaşenko alegerile prezidenţiale pe care opoziţia belarusă şi Occidentul le consideră fraudate. Ea candidase în locul soţului ei, Serghei Tihanovski, după ce acesta a fost încarcerat.

Citește și : Un bărbat care a pătruns în ianuarie în sediul Congresului SUA, condamnat la opt luni de închisoare

SUA, Uniunea Europeană, Marea Britanie şi Canada au impus mai multe serii de sancţiuni Belarusului în urma fraudării alegerilor de anul trecut şi reprimării manifestaţiilor opoziţiei ce au urmat, noi sancţiuni venind mai recent după arestarea unui blogger opozant preluat de la bordul unui avion constrâns să aterizeze la Minsk. În acest timp, preşedintele Lukaşenko acuză orchestrarea din Occident a manifestaţiilor împotriva lui.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Propunerea neașteptată din partea conducerii din Premier League care a stârnit controverse în rândul cluburilor

Propunerea neașteptată din partea conducerii din Premier League care a stârnit controverse în rândul cluburilor Oficialii din Premier League vor să introducă interviuri cu jucătorii...

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026 Comitetul de organizare a Jocurilor Olimpice şi Paralimpice de iarnă din 2026, de la Milano şi Cortina...

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani Secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Moldova, Sergiu Mihov, a...

FOTO/ Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Maia Sandu. „Suntem alături de Republica Moldova pentru îndeplinirea visului european”

FOTO/ Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Maia Sandu „Suntem alături de Republica Moldova pentru îndeplinirea visului european”, a transmis prim-ministrul României, Marcel Ciolacu,...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.