
U.S. Secretary of State Antony Blinken testifies at a House Appropriations Committee's State, Foreign Operations, and Related Programs Subcommittee hearing on President Biden's proposed budget request for the Department of State for fiscal year 2024, on Capitol Hill in Washington, U.S. March 23, 2023. REUTERS/Michael A. McCoy
Secretarul de stat american Antony Blinken a declarat joi că a discutat cu Israelul despre “nevoile umanitare” ale Fâşiei Gaza, bombardată de armata israeliană, apărând în acelaşi timp dreptul de a răspunde la atacul mortal al Hamas, informează France Presse.
“Am discutat despre modalităţi de a răspunde nevoilor umanitare ale locuitorilor din Gaza pentru a-i proteja, în timp ce Israelul îşi desfăşoară operaţiunile legitime de securitate pentru a se apăra împotriva terorismului şi a se asigura că acest lucru nu se va mai întâmpla niciodată”, a declarat Blinken reporterilor după ce s-a întâlnit cu prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu şi cu alţi înalţi oficiali la Tel Aviv.
Citește și : Moldova și UE au semnat un acord crucial pentru aderare
“Am discutat şi despre posibilităţile de trecere în siguranţă pentru civilii care doresc să părăsească locul sau să caute adăpost”, a adăugat el.
Responsabilii americani discută în prezent posibilitatea unei treceri în siguranţă cu Israelul şi Egiptul, care se învecinează de asemenea cu Fâşia Gaza, înaintea unei potenţiale operaţiuni terestre israeliene.
Blinken a dat vina pe tratamentul civililor palestinieni pe seama mişcării islamiste Hamas, care a declanşat atacul de sâmbătă ce a făcut peste 1.200 de morţi în Israel. Loviturile de represalii efectuate de Israel au provocat peste 1.300 de morţi de partea palestiniană.
Citește și : CNA a sechestrat bunuri în valoare de peste 12 milioane de lei
Fâşia Gaza se află sub blocadă israeliană de când Hamas a ajuns acolo la putere în 2007.
“Hamas continuă să folosească civilii ca scuturi umane”, a spus Blinken, acuzând-o că pune “intenţionat civilii în pericol pentru a se proteja, pentru a-şi proteja infrastructura sau pentru a-şi proteja armele”.
This post was last modified on 12/10/2023 21:04 21:04