Odată cu victoria obţinută la alegerile legislative şi prezidenţiale din 24 iunie, preşedintele turc, islamist-conservatorul Recep Tayyip Erdogan, a reuşit să-şi consolideze puterea cvasi-absolută în ţara sa, notează agenţia EFE într-o retrospectivă, scrie agerpres.
Actor dominant pe scena politică încă de la începutul anilor 2000, Erdogan are acum în faţă cinci ani de guvernare fără niciun scrutin naţional până în 2023, anul în care Turcia îşi va sărbători centenarul. Victoria categorică în alegerile prezidenţiale şi alianţa sa din parlament îi asigură liderului turc o bază solidă pentru a conduce ţara aproape fără obstacole.
Citește și : Trump consideră că democrații sunt responsabili pentru „shutdown”-ul din SUA
Graţie reformei constituţionale adoptate prin referendumul din 2017, care a estompat rolul premierului, Erdogan nu este doar preşedinte, ci şi lider al formaţiunii majoritare în legislativ, Partidul Justiţiei şi Dezvoltării (AKP), fiind practic şi şef al executivului, el conducând şedinţele de guvern.
Mai mult, reforma constituţională i-a oferit prerogative extinse pentru a decide numirile la vârful puterii judiciare, fapt care în opinia opoziţiei turce presupune o încălcare a separaţiei puterilor în stat.
Procentul de 53% din voturi obţinut în primul tur al alegerilor prezidenţiale a arătat că, chiar şi după un deceniu, Erdogan a reuşit să-şi păstreze nivelul de popularitate, urnele confirmându-l ca lider incontestabil al Turciei.
Deşi rezultatul Partidului Justiţiei şi Dezvoltării a scăzut la 42%, alianţa sa cu formaţiunea ultranaţionalistă MHP a creat o majoritate confortabilă de 344 de mandate în parlamentul cu 600 de deputaţi.
În luna martie 2019 se vor desfăşura alegerile municipale, dar rezultatul acestora nu va mai putea influenţa poziţia lui Erdogan, deşi sunt în joc primăriile cele mai simbolice ale ţării, precum cele din Istanbul şi Ankara, aflate în prezent tot sub controlul AKP.
Concentrarea puterii în mâinile lui Erdogan a determinat opoziţia să denunţe deriva către ”un regim al unui singur om”, în timp ce preşedintele însuşi asigură că acest lucru este ceva pozitiv, întrucât sunt eliminate ”obstacolele birocratice”.
Erdogan a descris alegerile din 2018 drept pasul hotărâtor care a încununat o carieră politică de 17 ani, de la crearea formaţiunii AKP în anul 2001 şi până la câştigarea unei poziţii care permite fondarea unei ”noi Turcii”. Un parcurs marcat de şase alegeri parlamentare, trei municipale, două prezidenţiale şi trei referendumuri, toate câştigate de AKP şi aproape de fiecare dată cu o majoritate absolută de puţin peste pragul de 50%.
Citește și : Secretarul general al NATO va efectua o vizită ofială în Georgia în martie 2019
Cu această nouă Turcie, în care se va pune capăt ”oligarhiei birocratice” şi se vor lua decizii fără ”îngrădirile” sistemului parlamentar ce a fost în vigoare până anul trecut, Erdogan doreşte să recâştige măreţia Imperiului Otoman, predecesorul Republicii Turce fondate în anul 1923.
Aceasta implică redobândirea caracterului islamic pentru o ţară care până în prezent a fost oficial laică, dar şi transformarea ei la orizontul anului 2023 în a zecea cea mai mare economie a lumii, la ora actuală fiind a 17-a.
Însă posibilitatea atingerii acestui obiectiv a fost pusă sub semnul întrebării vara care a trecut, când tensiunile diplomatice cu SUA au accelerat deprecierea lirei turceşti, care în primele două săptămâni ale lui august s-a devalorizat cu 28%.
Deşi între septembrie şi noiembrie lira a recuperat treptat aproape întreaga valoare pierdută, deprecierea ei a crescut rata inflaţiei, ajunsă către sfârşitul anului la peste 20%, dublu faţă de anul 2017.
Cu toate că această criză economică a dat o lovitură puternică mediului de afaceri turc, mai ales multor întreprinderi mici şi mijlocii, Erdogan s-a folosit de ea pentru a-şi cimenta viziunea că ”lumea atacă Turcia”. Prin urmare, el le-a cerut cetăţenilor sacrificii pentru a câştiga acest ”război economic”, pe care l-a comparat cu bătăliile care au condus la formarea Turciei cu aproape un secol în urmă.
