Anul Nou sub semnul coronavirusului: miliarde de oameni au sărbătorit în intimitate şi acasă

Publicat:

Lumea intră vineri în 2021 sub influenţa pandemiei de coronavirus care a forţat miliarde de persoane să sărbătorească Anul Nou în intimitate şi acasă, potrivit agerpres

Noile valuri epidemice obligă majoritatea locuitorilor să urmărească sărbătorile virtual, de pe canapea, după luni de restricţii sau lockdown din cauza COVID-19, care a ucis cel puţin 1,7 milioane de persoane în întreaga lume.


Citește și : Bilanţul armatei israeliene în 2020: 50 de ţinte lovite ‘împotriva frontului sirian’ şi 300 în Gaza

Micul arhipelag Kiribati şi Insulele Samoa din Pacific au fost primele naţiuni care au trecut la ora 10.00 GMT în 2021, aminteşte France Presse.

O oră mai târziu, Noua Zeelandă – unde rămân doar câteva restricţii, a devenit una dintre puţinele de pe planetă unde localnicii au putut sărbători trecerea în 2021 fără un ecran interpus – cu mari mulţimi adunate la Auckland pentru a asista la un foc de artificii.

La Sydney, cel mai mare oraş al Australiei, faimosul foc de artificii de Anul Nou a fost tras la 13.00 GMT deasupra golfului, dar aproape fără spectatori după apariţia unui recent focar de contaminare în nordul oraşului, care totalizează aproximativ 150 de cazuri. “Toată lumea aşteaptă 2021 ca un nou început”, a rezumat Karen Roberts, printre puţinii spectatori admişi într-un bar lângă faimoasa Operă din Sydney.

La New York, unde în Times Square se revarsa de obicei o mulţime de oameni euforici sub o ploaie de confetti, cartierul Manhattan a fost înconjurat şi petrecăreţii încurajaţi să urmărească de acasă numărătoarea inversă televizată, cu cântăreaţa americană Gloria Gaynor interpretând la 77 de ani celebrul său titlu disco “I will survive” (Voi supravieţui).

Statele Unite sunt ţara din lume cea mai îndoliată de pandemie şi în urările sale, primarul Bill de Blasio s-a referit la 2020 ca “cel mai dur an din istoria New Yorkului”. “În ianuarie, vom vaccina un milion de newyorkezi”, a promis el.

În giganticul oraş Wuhan din China, unde virusul a apărut pentru prima dată la sfârşitul anului 2019, mii de oameni s-au adunat pentru a sărbători Anul Nou.

În Hong Kong, în ciuda restricţiilor, câţiva petrecăreţi s-au aventurat la malul mării în portul Victoria pentru a face selfie-uri.

Şi la Tokyo, unde locuitorii se confruntă cu perspectiva impunerii stării de urgenţă după un record de 1.300 noi infecţii zilnice, japonezii făceau coadă, mascaţi sau protejaţi, pentru a-şi oferi rugăciunile de Anul Nou.

În Rusia, preşedintele Vladimir Putin a recunoscut în discursul său de Anul Nou că un al doilea val de infecţii a lovit naţiunea. “Din păcate, epidemia nu a fost încă oprită complet. Lupta împotriva epidemiei nu se termină niciun minut”, a spus el.

Cu puţin înainte, în jur de zece persoane au înotat, ca în fiecare an, în apele îngheţate ale Lacului Baikal din Siberia, înfruntând temperaturi extreme, oscilând între -26 şi -35 grade Celsius.

În Londra, puternic lovită, sărbătorile au fost puse în surdină, în timp ce guvernul a îndemnat oamenii să rămână acasă pentru a evita răspândirea virusului.

Cântăreaţa americană Patti Smith, în vârstă de 74 de ani, a susţinut un concert prin live streaming în omagiu pentru angajaţii din sistemul public de sănătate din Marea Britanie care au murit din cauza COVID-19. Dar difuzarea în direct pe ecranul gigant în piaţa Piccadilly Circus a fost anulată în ultimul moment din cauza pandemiei şi fanii ei au trebuit să se mulţumească cu YouTube.

Simultan, Marea Britanie a intrat într-o nouă eră la 23.00 (ora locală şi GMT), ieşind din piaţa unică europeană şi din uniunea vamală. Doar câteva zeci de petrecăreţi s-au prezentat în Piaţa Parlamentului din Londra pentru a asculta sunetul clopotelor de la Big Ben.

Citește și : Franţa a efectuat peste trei milioane de teste pentru diagnosticarea coronavirusului în săptămâna Crăciunului

În Edinburgh, străzile istoricului cartier pavat Royal Mile erau închise şi tăcute în timp ce cădea zăpada. “Este destul de trist că nu mai este la fel ca înainte”, a comentat Finn Galloway, un student, exprimându-şi regretul că nu mai au loc petreceri în stradă.

Parisul a oferit imaginea stupefiantă a bulevardului Champs-Elysées gol, în timp ce sute de mii de oameni se înghesuie de obicei acolo în ultima seară a anului. Sub copacii împodobiţi cu ghirlande roşii, aproximativ douăzeci de poliţişti opreau rarele vehicule pentru a verifica certificatele derogatorii ale şoferilor şi a-i verbaliza pe contravenienţi.

Franţa a trăit un revelion sub restricţii de circulaţie, supravegheată în mod excepţional de 100.000 de poliţişti şi jandarmi: orice deplasare între 20.00 şi 6.00 – cu excepţia unor motive profesionale – fiind interzisă, orice încălcare pedepsită cu o mare amendă şi petrecerile clandestine susceptibile de a fi reprimate. În mai multe departamente din nord şi vest, vânzarea şi consumul de alcool pe drumul public au fost de asemenea interzise.

Locuitorii Romei au fost nevoiţi să asiste din sufrageria lor la festivităţile organizate la Circus Maximus, cel mai vechi stadion din oraş.

Două ore de spectacol erau în program, precum şi o iluminare a celor mai emblematice obiective ale capitalei italiene. Însă municipalitatea a interzis focurile de artificii şi petardele care de obicei răsunau peste tot.

Italia este supusă unui lockdown până pe 7 ianuarie, cu o restricţie de circulaţie de la ora 22.00.

În Dubai, mii de oameni erau aşteptaţi să asiste la un spectacol pirotehnic şi de lasere la Burj Khalifa, cel mai înalt turn din lume. Toată lumea trebuia să poarte mască sau să se înregistreze folosind un cod QR.

În Brazilia, a doua ţară cea mai îndoliată din lume, pe reţelele sociale au circulat videoclipuri cu oameni care petreceau fără mască şi televiziunea a difuzat imagini cu poliţişti care închideau baruri pline de clienţi.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Schimbările climatice prelungesc durata zilelor, potrivit unui studiu

Schimbările climatice prelungesc durata zilelor, potrivit unui studiu Schimbările climatice, care provoacă topirea gheţarilor de la poli, încetinesc foarte uşor rotaţia Terrei, ceea ce creşte...

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia O fetiță de 3 ani din R.Moldova a fost găsită...

Ce-i de făcut, America? (editorial)

Ce-i de făcut, America? Cu toții am fost afectați de politica toxică - indiferent de ce convingeri avem. Din fericire presa ne spune că Donald Trump...

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit Grupul farmaceutic american Pfizer va testa în studii clinice o versiune modificată a unui...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.