X

Anunțul privind mutarea Ambasadei SUA în Israel de la Tel Aviv la Ierusalim este iminent (Casa Albă)

Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, îşi va anunţa miercuri aşteptata decizie asupra recunoaşterii, sau nu, a Ierusalimului drept capitală a Israelului şi a eventualei mutări acolo a ambasadei americane, transmite EFE preluat de agerpres, care o citează pe purtătoarea de cuvânt a Casei Albe.

Sarah Sanders nu a oferit detalii despre ce a decis Trump, notând doar, potrivit agenţiei dpa, că preşedintele american “va face ceea ce simte că este cea mai bună decizie pentru Statele Unite”.

Pe de altă parte, Reuters transmite că Donald Trump a vorbit separat marţi cu cinci lideri din Orientul Mijlociu despre “potenţiale decizii referitoare la Ierusalim”, pe fondul informaţiilor conform cărora ar planifica o mutare a ambasadei americane de la Tel Aviv în acest oraş.

Trump a reafirmat de asemenea, potrivit unei declaraţii a Casei Albe, angajamentul său în a face să avanseze discuţiile de pace israeliano-palestiniene, în convorbirile telefonice cu premierul israelian, Benjamin Netanyahu, preşedintele Autorităţii Naţionale Palestiniene, Mahomoud Abbas, regele Abdullah al Iordaniei, regele Salman al Arabiei Saudite şi preşedintele egiptean, Abdel Fattah al-Sisi.

Tags: Abdel Fattah Al-SisiAutoritatea Naţională PalestinianăBenjamin Netanyahuconvorbire telefonicaDonald TrumpegiptiordaniaisraelMahomoud Abbasregele Abdullah al IordanieiRegele Salman al Arabiei Saudite
Categorii: Știrile zilei