Apă de calitate la robinet pentru locuitorii comunei Chetrosu, datorită poporului american

Peste 1800 de locuitori din comuna Chetrosu, raionul Anenii Noi, au din această toamnă apă potabilă de calitate, transmite MOLDPRES.

Localitate se bucură de apă curată și sigură datorită unui nou sistem de aprovizionare cu apă care include 1,72 km de rețea și două turnuri de pompare a apei. Proiectul în valoare de 263.000 de dolari, dintre care 80.000 de dolari este contribuția Agenţiei SUA pentru Dezvoltare Internaţională (USAID), a înlocuit sistemul învechit, oferind apă de calitate locuitorilor din Todirești și Chetrosu.

Citește și: Rezervele de aur ale Rusiei au ajuns la cel mai ridicat nivel din istoria sa. Cât valorează

În cadrul parteneriatului cu Programul Comunitatea Mea, comuna Chetrosu a beneficiat de asistență tehnică și instruire în domeniile: gestionarea finanțelor publice, bugetare transparentă, strategii de creștere a veniturilor locale, gestionarea bunurilor publice.

De asemenea, întreaga comunitate a beneficiat de instruiri în implementarea proiectelor de bugetare participativă, având drept rezultat proiecte de procurare a băncilor pentru gimnaziul din Todirești.

Citește și: Denumirea „Bluetooth” își are originile într-un personaj istoric de acum 1.000 de ani

Prin intermediul Programului Comunitatea Mea, USAID acordă sprijin primăriilor partenere pentru implementarea proiectelor care au obiectivul de a spori calitatea serviciilor prestate cetățenilor, cât și nivelul de trai al comunităților.

This post was last modified on 25/11/2024 19:42 19:42

Tags: Anenii NoiapaChetrosuSUA
Social