
Lucrările de extindere a sistemului regional de alimentare cu apă în raioanele Cahul și Vulcănești avansează conform graficului. Proiectul, în valoare de peste 9 milioane de euro, va oferi acces la apă potabilă sigură pentru peste 19.500 de locuitori din sudul Republicii Moldova, transmite MOLDPRES.
Stadiul lucrărilor a fost evaluat marţi, 21 iulie, în cadrul unei vizite de monitorizare desfășurate de Agenția de Dezvoltare Regională (ADR) Sud. Vizita a avut loc în cadrul subproiectului „Extinderea și îmbunătățirea serviciilor de alimentare cu apă în raioanele Cahul și Vulcănești”, implementat în parteneriat cu proiectul „Securitatea aprovizionării cu apă și sanitație în Moldova”.
Citește și: Chișinăul apără dreptul militarilor moldoveni de a purta drapelul național în Zona de Securitate
Echipa a inspectat șantierele de construcție din localitățile Ursoaia, Pelinei și municipiul Cahul, unde au fost analizate progresul lucrărilor, calitatea execuției, provocările întâmpinate în teren și soluțiile necesare pentru menținerea ritmului de implementare.
„Subproiectul prevede construcția unei magistrale principale de alimentare cu apă cu o lungime de aproximativ 97 de kilometri, pe traseul Cahul – Lebedenco – Pelinei – Găvănoasa – Vulcănești – Alexandru Ioan Cuza, precum și dezvoltarea infrastructurii de alimentare cu apă în mai multe localități din raioanele Cahul și Vulcănești”, precizează ADR Sud.
Potrivit autorităților, proiectul va contribui la dezvoltarea unui sistem regional modern de alimentare cu apă, sporind accesul populației la servicii publice de calitate și susținând dezvoltarea durabilă a comunităților din sudul Republicii Moldova.
Vezi și: Destinații de vacanță care îți schimbă viața
Extinderea sistemului regional de alimentare cu apă este finanțată de Grupul Banca Mondială, cu contribuția comunităților locale, și este implementată printr-un parteneriat instituțional în care ADR Sud are rolul de autoritate contractantă, alături de Oficiul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală – Unitatea de Implementare a Proiectelor, ADR UTA Găgăuzia, Consiliul Raional Cahul și autoritățile publice locale beneficiare.
This post was last modified on 22/07/2026 20:12 20:12