Apărarea antiaeriană a Ucrainei a doborât cele mai multe drone lansate de Rusia în ultimele 24 de ore

Publicat:

Rusia a atacat Ucraina în ultimele 24 de ore cu peste 20 de drone de fabricaţie iraniană, a comunicat joi dimineaţă Statul Major General ucrainean în buletinul său informativ cotidian, potrivit DPA şi agerpres.

Apărarea antiaeriană ucraineană a reuşit să doboare 21 din cele 26 de drone kamikaze de tipul Shahed-136, concepute să zboare spre o ţintă, iar apoi să explodeze la impact, menţionează comandamentul ucrainean.


Citeşte şi: Fostul preşedinte peruan va fi închis în SUA înainte de extrădare – Black News

În acelaşi timp, forţele armate ucrainene au respins 55 de atacuri terestre ruseşti în luptele concentrate în estul regiunii Doneţk, unde se află oraşul Bahmut, scena unor confruntări înverşunate.

Ministerul Apărării rus şi grupul paramilitar privat Wagner au raportat că au preluat controlul asupra a tot mai multe zone din Bahmut, cu o populaţie de circa 70.000 de persoane înainte de război, iar acum pustiu şi în mare parte distrus după nouă luni de lupte intense.

Statul Major General ucrainean susţine că pierderile înregistrate de ruşi la Bahmut sunt mari, iar combatanţii Moscovei duc lipsă de muniţie şi nu au nici moralul ridicat.

Cu toate acestea, ‘luptele grele în jurul Bahmut continuă’, adaugă înaltul comandament ucrainean.

“Inamicul, cu preţul unor pierderi grele, îşi continuă războiul de cucerire, concentrându-şi acţiunile ofensive în direcţiile Lîman, Bahmut, Avdeevka, Mariinka şi Şahtar. În ultimele 24 de ore, unităţile forţelor de apărare ucrainene au respins peste 55 de atacuri inamice în sectoarele de front menţionate”, notează Statul Major General ucrainean, citat de Ukrainska Pravda.

Citeşte şi: Ungaria va permite tranzitul cerealelor din Ucraina dar îşi va proteja fermierii – Black News

La 14 luni de la declanşarea invaziei ruse pe scară largă în Ucraina, Kievul consideră drept esenţială menţinerea Bahmut pentru a împiedica trupele ruse să înainteze mai departe în interiorul ţării.

În cursul nopţii de miercuri spre joi, regiunea Dnipropetrovsk din sud-estul Ucrainei, a fost atacată cu drone kamikaze, dar toate cele şase aparate fără pilot au fost doborâte de apărarea antiaeriană, a anunţat separat pe Telegram şeful administraţiei militare regionale din Dnipropetrovsk, Serghei Lîsak, care a lăsat să se înţeleagă că au fost drone iraniene Shahed.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Zelenski îşi va prezenta ‘planul de victorie’ la reuniunea de la Ramstein, pe 12 octombrie

Zelenski îşi va prezenta 'planul de victorie' la reuniunea de la Ramstein, pe 12 octombrie Ucraina îşi va prezenta "planul de victorie" la o reuniune...

Şeful securităţii de la centrala nucleară Zaporojie, ucis într-un atentat cu maşină – capcană. El era considerat colaborator al forţelor ruse

Şeful securităţii de la centrala nucleară Zaporojie, ucis într-un atentat cu maşină - capcană. El era considerat colaborator al forţelor ruse Explozia unei maşini în...

De ce SUA nu sunt de acord ca România și Polonia să doboare dronele rusești vizând teritoriul Ucrainei. Explicația Pentagonului

De ce SUA nu sunt de acord ca România și Polonia să doboare dronele rusești vizând teritoriul Ucrainei. Explicația Pentagonului Washingtonul a răspuns joi solicitării...

Ucraina e tot mai deschisă față de ideea cedării unor teritorii Rusiei. Ultima înfrângere de pe front complică și mai mult lucrurile

Ucraina e tot mai deschisă față de ideea cedării unor teritorii Rusiei. Ultima înfrângere de pe front complică și mai mult lucrurile După înfrângerile suferite...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.