Apărarea antiaeriană a Ucrainei este pusă sub presiune

Publicat:

Apărarea antiaeriană joacă un rol esenţial şi extrem de eficient în răspunsul Ucrainei la invazia rusă, dar este pusă la grea încercare de intensificarea loviturilor Moscovei, notează vineri într-o analiză France Presse, potrivit agerpres.

Aflată în dificultate la sol, Rusia şi-a înmulţit din octombrie bombardamentele asupra infrastructurii energetice ucrainene, cu un val de lovituri deosebit de intense săptămâna aceasta.


Citește și: O rachetă nord-coreeană pare să fi căzut în Zona Economică Exclusivă a Japoniei – Black News

Dacă apărarea antiaeriană ucraineană a împiedicat până acum Moscova să preia controlul asupra spaţiului aerian al Ucrainei, aliaţii Kievului sunt conştienţi că vor trebui să o întărească pentru ca aceasta să poată înfrunta acest potop de foc.

În timp ce aceştia îşi propun să trimită atât arme moderne, cât şi vechi, subliniind că acestea nu vor fi imediat disponibile, Ucraina consideră că a venit timpul să i se livreze baterii sofisticate de tipul Patriot.

‘Ucraina continuă să se bată şi capacităţile sale de apărare aeriană vor fi esenţiale pentru ca ea să câştige’, a recunoscut miercuri şeful statului major american, generalul Mark Milley.

‘Ar fi necesar un sistem de apărare aerian şi antirachetă integrat pentru a respinge atacurile aeriene ruseşti’, a adăugat el, subliniind că loviturile de marţi reprezintă ‘probabil salva cea mai devastatoare de la începutul războiului’.

Pentagonul a înregistrat 111 atacuri cu rachete ruseşti şi cu 26 de drone kamikaze la 15 noiembrie asupra Ucrainei.

Când Rusia a invadat Ucraina în februarie, apărarea antiaeriană a Kievului era compusă în principal din avioane sovietice şi sisteme de apărare antirachetă, care au fost utilizate în mod eficient pentru a împiedica Moscova să controleze spaţiul aerian.

Acest răspuns a afectat ‘aproape toate aspectele capacităţii aeriene ruse’, explică Karl Mueller, specialist în probleme de securitate şi militare la Rand Corporation.

Potrivit lui, sistemele ucrainene cu rază lungă şi medie de acţiune au forţat avioanele ruseşti să apeleze la stocurile limitate de rachete, deoarece trebuiau să tragă de la mare distanţă pentru a nu fi doborâte.

Iar sistemele cu rază scurtă de acţiune ‘au limitat într-adevăr capacitatea ruşilor de a utiliza elicoptere de atac şi bombardierele pe câmpul de luptă’, explică analistul citat.

Mai mulţi factori explică succesul Ucrainei, în opinia sa, mai ales că ţara ‘avea o mulţime de sisteme de rachete sol-aer’ care au fost eficient utilizate. Sistemele sale de apărare au fost, de asemenea, foarte mobile, ceea ce a permis dispersarea lor pentru a scăpa de loviturile ruseşti.

În fine, ‘forţele aeriene ruse nu sunt foarte bune în privinţa atacării apărării antiaeriene’, neavând, spre deosebire de SUA, unităţi specializate pentru îndeplinirea acestei misiuni, adaugă Mueller.

De la începutul războiului, apărarea antiaeriană ucraineană a fost îmbunătăţită cu sisteme sofisticate, precum cele de tip NASAMS, furnizate de SUA, sau Iris-T, din Germania, şi sisteme mai vechi precum S-300 şi Hawk.

Dar Kievul şi aliaţii săi sunt convinşi că trebuie făcut mai mult, notează AFP.

În cadrul unei reuniuni, miercuri, coaliţia internaţională a reflectat, potrivit generalului Milley, asupra ‘modului în care să furnizeze combinaţia potrivită de sisteme antiaeriene şi muniţii pentru a se asigura că Ucraina îşi păstrează controlul asupra cerului’.

Forţele Kievului reuşesc deja să doboare rachete şi drone ruseşti, cu 102 ţinte distruse de la 11 noiembrie, potrivit armatei ucrainene.

Dar niciun sistem de apărare antiaerian nu este capabil să blocheze toate atacurile, aşa cum au fost cele de marţi care au privat milioane de ucrainene de electricitate în condiţiile în care în Ucraina a căzut prima zăpadă.

Citeşte şi: ‘Mein Kampf’, ‘cadoul perfect’ de Crăciun în Noua Zeelandă – Black News

Ministrul ucrainean de externe, Dmitro Kuleba, s-a declarat ‘convins că a venit timpul pentru Patriot’, într-un mesaj postat joi pe Twitter. Mai devreme săptămâna aceasta, el ceruse avioane de luptă F-15 şi F-16.

Washingtonul ezită să doteze Ucraina cu astfel de baterii cu rază lungă de acţiune sau avioane mai moderne de teama ca aceasta să nu fie perceput de Moscova drept o escaladare a conflictului, scrie AFP.

‘Dar pe termen lung, ucrainenii vor avea nevoie de avioane fabricate în Occident’, apreciază Mueller. În faţa recrudescenţei loviturilor ruseşti, întărirea apărării ucrainene ‘este fără îndoială o prioritate pentru a le permite să supravieţuiască’, subliniază el. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Rusia susține că a distrus două sisteme Patriot în Ucraina, după un atac cu rachete balistice

Rusia susține că a distrus două sisteme Patriot în Ucraina, după un atac cu rachete balistice Rachete balistice ruseşti Iskander au distrus două lansatoare pentru...

Câți ruși cred că un atac nuclear al Moscovei asupra Ucrainei este justificat

Câți ruși cred că un atac nuclear al Moscovei asupra Ucrainei este justificat Unul din trei ruși crede că un atac nuclear împotriva Ucrainei ar...

Zelenski anunţă o nouă strategie pentru a diminua influenţa Rusiei în Marea Neagră

Zelenski anunţă o nouă strategie pentru a diminua influenţa Rusiei în Marea Neagră Ucraina intenţionează să diminueze influenţa rusă în partea de vest a Mării...

Dezastru pentru Rusia: În Ucraina a pierdut mai mulți soldați decât în al Doilea Război Mondial (Raport SUA)

Dezastru pentru Rusia: În Ucraina a pierdut mai mulți soldați decât în al Doilea Război Mondial (Raport SUA) Între 462.000 și 728.000 de soldați ruși...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.