X

Apărarea antiaeriană ucraineană a doborât 47 din 55 de rachete lansate de Rusia joi dimineaţă asupra Ucrainei

Apărarea antiaeriană ucraineană a doborât 47 din 55 de rachete câte a lansat joi dimineaţă Rusia asupra Ucrainei, a anunţat comandantul şef al forţelor armate ucrainene Valeri Zalujnîi, potrivit AFP şi Reuters, potrivit agerpres.  

Apărarea antiaeriană a ‘distrus 47 de rachete de croazieră dintre care 20 în zona capitalei’ Kiev, a indicat Zalujnîi pe Telegram. În total, ruşii au efectuat 55 de tiruri cu rachete lansate din aer şi de pe mare, a adăugat el.

Citește și : China anunţă o scădere cu 80% a numărului zilnic de decese asociate COVID-19

În atacul de joi, Moscova a utilizat racheta hipersonică Kh-47 Kinjal, printre alte tipuri, a specificat generalul Valeri Zalujnîi. Conform Unian, forţele ruse au mai lansat rachete de tipul Kh-101, Kh-555, Kalibr şi Kh-59.

În plus, trei din patru rachete ghidate Kh-59 nu şi-au atins ţinta, a adăugat Zalujnîi.

‘Obiectivul ruşilor rămâne neschimbat: de a pune presiune psihologică asupra ucrainenilor şi de a distruge infrastructura critică’, subliniază el. ‘Dar nu vor putea să ne înfrângă!’, afirmă generalul ucrainean în aceeaşi postare.

Avioane de luptă ruseşti au efectuat noi lovituri cu rachete joi dimineaţă, la o oră de vârf, asupra Ucrainei, la câteva ore după un atac masiv cu drone în cursul nopţii.

Citește și : Facebook şi Instagram îşi redeshid ‘porţile’ pentru Donald Trump

Administraţia militară a Kievului a informat anterior că ‘peste 15 rachete de croazieră’ ruseşti au vizat oraşul, adăugând că toate au fost doborâte, conform AFP şi Reuters, care nu au reuşit să verifice în mod independent această informaţie.

O rachetă a lovit o clădire nerezidenţială dintr-un cartier din Kiev, făcând un mort şi doi răniţi, potrivit primarului Kievului, Vitali Kliciko, a transmis postul de televiziune ucrainean Kanal 24.

Tags: Kh-47 Kinjalkievmoscovaracheterusia
Categorii: DiasporaRăzboi in Ucraina