Apariţie-surpriză la un teatru din Germania a regizorului rus Kirill Serebrennikov căruia îi fusese interzis să călătorească în străinătate

Publicat:

Apreciatul regizor rus Kirill Serebrennikov a apărut în mod neaşteptat în ultimele zile la Teatrul Thalia din Hamburg pentru repetiţiile la un spectacol cu distribuţie internaţională, şocându-şi colegii care credeau că îi este încă interzis să-şi părăsească ţara natală, informează DPA, potrivit agerpres.

Cineastul a condus repetiţiile la o punere în scenă a nuvelei “Călugărul negru”, de Anton Cehov, la Thalia, a anunţat teatrul.


Citește și : Ministrul de externe al Iranului pleacă în China

Timp de patru ani, lui Serebrennikov i-a fost interzis să călătorească, fiind nevoit să regizeze numeroase producţii prin Zoom şi video în toată Europa.

Regizorul a fost arestat în vara lui 2017 şi plasat în arest la domiciliu. Pedeapsa cu închisoarea cerută de procuratură pentru presupuse deturnări de fonduri a fost comutată în cadrul procesului din vara anului 2020 la una de trei ani cu suspendare – cu interdicţia de a părăsi Rusia.

Cazul a fost denunţat ca fiind motivat politic şi a provocat o undă de şoc în întreaga comunitate culturală din Rusia. Apariţia bruscă a regizorului la Hamburg este, prin urmare, o surpriză considerabilă.

Potrivit unei declaraţii a teatrului, Serebrennikov a declarat la sosirea sâmbătă pe aeroportul din Hamburg: “Sunt foarte, foarte fericit şi norocos că Hamburg este primul oraş european în care mi se permite să lucrez din nou după patru ani şi jumătate! Este, de asemenea, ultimul oraş în care am fost înainte. Asta mă face să mă simt foarte bine! Este un semn bun şi cu siguranţă că nu este o coincidenţă!”.

Citește și : Riabkov: SUA şi NATO s-ar putea confrunta cu o agravare a securităţii

Repetiţiile la această producţie internaţională care reuneşte artişti ruşi, germani, americani, armeni şi letoni au început pe 8 noiembrie la Moscova şi au continuat la Hamburg din 4 ianuarie. Premiera este programată pentru data de 22 ianuarie.

După premieră, Serebrennikov se va întoarce, se pare, la Moscova pentru a realiza un film cu distribuţie internaţională.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia O fetiță de 3 ani din R.Moldova a fost găsită...

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit Grupul farmaceutic american Pfizer va testa în studii clinice o versiune modificată a unui...

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri?

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri? Studiu FTC: Majoritatea aplicațiilor și site-urilor web cu abonament practică...

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk Platforma X, fostă Twitter, a lui Elon Musk...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.