X

Apel al unor primari din mai multe mari oraşe europene în favoarea primirii migranţilor

Primarii Madridului, Barcelonei şi din mai multe mari oraşe italiene s-au reunit sâmbătă la Roma pentru a lansa un apel la “salvarea Europei de ea însăşi” în privinţa primirii migranţilor, informează AFP, scrie agerpres.

Vineri seară, Papa Francisc le-a primit pe Manuela Carmena şi Ada Colau, primăriţele Madridului şi Barcelonei, precum şi pe Oscar Camps, fondatorul organizaţiei neguvernamentale de salvare a migranţilor Proactiva Open Arms, cu care a abordat acest subiect, a anunţat Vaticanul sâmbătă dimineaţă.

Citește și : Poroşenko acuză Rusia că intenţionează să se amestece în alegerile prezidenţiale din Ucraina

Tot sâmbătă dimineaţă, cele două politiciene au discutat timp de mai bine de două ore cu omologii lor din Zaragoza, Valencia, dar şi din Napoli, Palermo, Siracuza, Milano şi Bologna, oraşe italiene implicate în primirea de migranţi, după care au semnat un apel comun.

“Marea Mediterană a fost casa comună a civilizaţiilor milenare în care schimburile culturale au permis progresul şi prosperitatea. Astăzi, ea a devenit groapa comună a mii de tineri”, au acuzat edilii, care preconizează “un naufragiu” al Europei. “Trebuie să salvăm Europa de ea însăşi. Refuzăm să credem că răspunsul european la această oroare este negarea drepturilor omului şi inerţia, în faţa dreptului la viaţă. Salvarea de vieţi nu este un act negociabil şi a împiedica plecarea navelor (de salvare) sau a refuza intrarea lor în port este o crimă”, au adăugat ei.

Citește și : Maduro: SUA nu au nicio scuză pentru o posibilă agresiune în Venezuela

Primarii semnatari au lăudat totodată angajamentul ONG-urilor care salvează migranţi de pe mare – unde aproape toate navele sunt în prezent blocate -, al gărzilor de coastă italiene şi spaniole şi organizaţiilor umanitare prezente de-a lungul frontierelor europene unde ajung migranţii.

Tags: Ada Colaumanuela carmenamigrantiOscar CampsPapa FranciscProactiva Open Arms
Categorii: Diaspora