X

Apple a devenit cea mai valoroasă companie din lume

Valoarea Apple s-a dublat şi a depăşit 2 trilioane de dolari. Este, în acest moment, cea mai valoroasă companie din lume și valorează mai mult ca ţări precum Kenia, Cambodgia sau Pakistan, scrie mediafax.

Sunt zile la care Steve Jobs visa. În ultimele 21 de luni, Apple şi-a dublat valoarea de piaţă până la ameţitoarea sumă de 2 trilioane de dolari, de parcă nici n-ar fi auzit de pandemie.

Citește și : Șeful diplomaţiei poloneze Jacek Czaputowicz a demisionat

E cea mai mare creştere înregistrată vreodată de o campanie de tehnologie. Asta face ca cei 5 mari, Apple, Amazon, Google, Microsoft şi Facebook să deţină 20% din piaţa totală de acţiuni.

Ca să ne putem da seama unde a ajuns Apple, produsul intern brut al României este de 239 de trilioane de dolari, însă Apple valorează mai mult decât ţări ca Bangladesh, Kenia, Cambodgia sau Pakistan.

Dan Howley, analist financiar pentru Yahoo, explică cum a ajuns Apple cea mai valoroasă companie din lume.

„Apple a cotit la un moment dat şi a mizat mult pe servicii, pe dispozitive purtabile, şi-a extins afacerea în loc să se bazeze doar pe iPhone şi asta şi-a arătat roadele. Şi, bineînţeles, are cei peste un milliard de clienţi, e o uriaşă contribuţie la această creştere”, spune Dan Howley, analist financiar.

Citește și : Opozantul rus Aleksei Navalnîi este în comă şi este ventilat artificial

Tags: amazonAppleCambodgiafacebookGoogleKeniaMicrosoftpakistanSteve Jobs
Categorii: Știrile zilei