X

Aproape 1.180 de imobile de locuit au fost distruse de armata rusă în oraşul Harkov (primar)

Aproape 1.180 de clădiri de locuit cu mai multe etaje din oraşul Harkov din estul Ucrainei au fost distruse în săptămânile de atacuri ruse aeriene şi terestre, a declarat luni primarul Ihor Terehov, relatează dpa, potrivit agerpres

În plus, peste 50 de grădiniţe, aproape 70 de şcoli şi 15 spitale au fost distruse, a mai spus primarul din Harkov, potrivit agenţiei de ştiri ucrainene UNIAN.

Citește și : Zelenski se va adresa Parlamentului grec la 7 aprilie

În termen de 24 de ore, trupele ruse au bombardat Harkovul de aproape 60 de ori cu obuze de artilerie şi mortier, a spus el.

Harkovul avea aproape 1,5 milioane de locuitori înainte să înceapă războiul şi este al doilea cel mai mare oraş ucrainean după Kiev.

Potrivit lui Terehov, locuitorii caselor bombardate sunt cazaţi în şcolile rămase, în grădiniţe, precum şi în subsoluri şi staţii subterane.

În pofida atacurilor, supermarket-urile din oraş rămân deschise şi toate alimentele necesare sunt disponibile, a spus el.

Harkovul este de asemenea aprovizionat cu ajutor umanitar din alte oraşe, dar şi cu un transport de medicamente de 880.000 de dolari care a ajuns din SUA.

Citește și : Germania pledează pentru o repartizare mai echitabilă a refugiaţilor ucraineni între statele din UE

“Harkov este un oraş vorbitor de limbă rusă”, îl citează Ukrainska Pravda pe Terehov într-un articol separat. El a spus că mulţi locuitori au prieteni şi rude în Rusia.

“Oamenii nu şi-ar fi putut imagina nici în cele mai negre vise că Rusia va ataca Ucraina şi Harkovul”, a mai spus Terehov, potrivit sursei citate.

Tags: harkovIhor TerehovmedicamenterazboiSUA
Categorii: DiasporaRăzboi in Ucraina